Bani.md

Expert-Grup: Majorarea plafonului de garantare a depozitelor bancare este o măsură iminentă în vederea menținerii încrederii în sectorul bancar

Expert-Grup: Majorarea plafonului de garantare a depozitelor bancare este o măsură iminentă în vederea menținerii încrederii în sectorul bancar
Foto: stirileprotv.ro

Experții economici din cadrul centrului analitic Expert-Grup susțin că majorarea plafonului de garantare a depozitelor bancare este o măsură  absolut necesară pentru a menține încrederea în sectorul bancar. Această opinie a fost exprimată în publicaţia „Cum putem reforma sistemul de garantare a depozitelor - soluție pentru sporirea încrederii în sistemul bancar”.

Autorul acestuia, Dumitru Pântea, constată că schema actuală de garantare a depozitelor este una incapabilă să suporte costurile economice generate de falimentul unei bănci autohtone de mărimi medii sau mari (fapt demonstrat și de criza bancară soldată cu falimentul a trei bănci). Expertul consideră că este puțin probabil ca o criză asemănătoare să se mai repete în următoarea perioadă. Totuși, în contextul transpunerii în legislația națională a Directivei Europene de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și stabilirea datei de 01 ianuarie 2018 ca termen de intrare în vigoare a instrumentului de recapitalizare internă (procedeul „bail-in”), se impune nemijlocit și modificarea legislației aferente Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar.

Expertul constată că nevoia asigurării reale a deponenților, pe de altă parte nevoia protecției băncilor de riscul sistemic impun practic mărirea treptată a plafonului maxim de garantare până la un nivel acceptabil. Indicatorii agregați de profitabilitate din ultimii ani demonstrează că teoretic există anumite resurse pentru o creștere semnificativă.

Acesta spune că Fondul de garantare a depozitelor trebuie să dețină un rol mult mai important în prevenirea crizelor și menținerea stabilității financiare, având posibilitatea de a interveni în cadrul unei bănci înainte ca aceasta să fie declarată falimentară.

Autorul propune:

  • demararea procesului de armonizare a legislației naționale la prevederile UE
  • majorarea treptată a plafonului maxim de garantare a depozitelor până la valoarea de 24 salarii medii pe economie către anul 2020
  • extinderea schemei de protecție și asupra altor tipuri de depozite atât a persoanelor fizice, întreprinzători individuali sau persoane juridice
  • implementarea unei formule de calcul a contribuțiilor care să ia în calcul riscul generat de fiecare instituție bancară în parte
  • stabilirea unor clase de risc luând în calcul indicatorii reprezentativi ai activității bancare corelați cu realitățile economice prezente în țara noastră
  • acordarea unor instrumente legale de intervenție timpurie a Fondului în vederea prevenirii crizelor și menținerii stabilității financiare
  • asigurarea unei conlucrări eficiente între BNM și FGDSB în vederea reformării calitative și cât mai rapide a cadrului național de garantare a depozitelor bancar.
Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000