Bani.md

Fiscul i-a luat la ochi pe frizeri și cosmetologi! Până acum au fost împărțite amenzi de peste 376 de mii de lei

Fiscul i-a luat la ochi pe frizeri și cosmetologi! Până acum au fost împărțite amenzi de peste 376 de mii de lei

Amenzi de peste 376 de mii de lei au fost împărțite frizerilor și cosmetologilor în perioada estivală. Serviciul Fiscal de Stat anunță că a realizat mai multe acțiuni de monitorizare și control la agenții economici prestatori de astfel de servicii și că a depistat mai multe încălcări de ordin fiscal. 

SFS a examinat (la nivel de țară) indicatorii declarați în primele 4 luni ale anului 2018 ai 771 de agenți economici din această sferă de activitate, fiind identificate riscurile de neconformare.

Drept rezultat, în vederea asigurării unei administrări fiscale eficiente în partea ce ține de respectarea prevederilor legislației în vigoare, SFS a demarat în mediul agenților economici prestatori de servicii cosmetologice și de frizer acțiuni de conformare.

La 71 dintre aceștia au fost efectuate vizite fiscale, iar 7 contribuabili (cu grad de risc sporit) au fost monitorizați prin prisma controalelor fiscale faptice zilnice pe o perioadă de 2 săptămâni.

De asemenea, activitatea a 120 de contribuabili a fost supusă controalelor fiscale operative, drept rezultat al cărora în cazul a 70 de contribuabili au fost stabilite încălcări de ordin fiscal și contravențional, aplicându-se sancțiuni în sumă de 376 200 lei. 

În același timp, activitatea unui contribuabil a fost monitorizată prin prisma postului fiscal staționar.   

Serviciul Fiscal de Stat anunță că acțiunile de monitorizare a contribuabililor prestatori de servicii cosmetologice și de frizer vor continua până la finele anului 2018.

În acest context, SFS îndeamnă toți contribuabilii să se conformeze prevederilor legislației în vigoare.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000