GALERIE FOTO: Peste 60 de gherete din piața din Rezina, mistuite de flăcări. Ce s-a întâmplat

14 Iul. 2021, 13:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Otilia Cotruța
14 Iul. 2021, 13:14 // Actual //  Otilia Cotruța

Peste 60 de gherete din piața de mărfuri din orașul Rezina au fost mistuite de flăcări în urma incendiului produs marți, 13 iulie. Potrivit versiunii preliminare, incendiul ar fi fost provocat de un scurt circuit, însă se examinează și alte posibile cauze. Informațiile au fost prezentate într-o conferință de presă, susținută la fața locului de către reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai administrației publice locale.

Șeful IGSU, Mihail Harabagiu, a declarat că apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16.10. La fața locului au fost îndreptate și autospeciale din alte raioane. Incendiul a fost localizat într-o oră și jumătate, iar apoi a fost anunțată și lichidarea. Incendiul a fost unul de proporții, iar intervenția a fost destul de complicată din cauza mai multor factori. „În primul rând, căile de acces erau îngreunate pentru autospeciale de intervenție la incendiu. Totodată, o bună parte din hidranți erau amplasați în afara pieței, ceea ce iarăși a dus la incomodități în intervenție”, a explicat Mihail Harabagiu. Potrivit lui, cel mai important e că nu au fost victime și nu s-a admis răspândirea flăcărilor.

Primarul orașului Rezina, Simion Tatarov, a menționat că urmează a fi evaluate pagubele pe care le-au suferit agenții economici, indiferent de forma de proprietate. Edilul a precizat că vor fi făcute demersurile necesare către administrația locală, dar și cea centrală, pentru a identifica posibilități de a acorda ajutor financiar păgubiților.

Reprezentanții Laboratorului Experimental Antiincendiar au declarat că se fac investigații minuțioase la fața locului pentru a stabili cauza exactă a incendiului. O versiune este scurt circuitul, întrucât incendiul a pornit într-o hală conectată la energie electrică. Însă se examinează atât versiuni tehnice, cât și cele legate de factorul uman, dar și condițiile climaterice.

Realitatea Live

30 Iul. 2021, 18:07
 // Categoria: Actual // Autor:  Dumitrita Culiuc
30 Iul. 2021, 18:07 // Actual //  Dumitrita Culiuc

Fostul șef al Inspectoratului General al Poliției și ministru al Apărării, Alexandru Pînzari, vine cu o primă reacție după ce Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a confirmat reținerea acestuia. Conform ultimelor informații, Pînzari a fost reținut pentru 72 de ore.

Ofițerii nu trebuie jăliți, dar protejați. Și totuși, ar fi bine sa nu se grăbească nimeni și să mă ardă pe rug, sau să dea note activității mele. Există instituții de drept în acest Stat, care trebuie să-și facă treaba și să nu admită erori în astfel de acțiuni. Știam care sunt “bunele intenții” ale unor persoane interesate de acest caz și tocmai de asta, nu sunt surprins de nimic. Un lucru vreau să vă zic acum, eu răspund de fiecare acțiune a mea și sunt responsabil doar de ceea ce am făcut, nu de ceea ce “li se pare unora”. Astfel, pe cazul dat, legislația nu am încălcat, iar tot ceea ce trebuie să comunic celor care gestionează cazul voi comunica și voi fi maxim transparent și deschis, se arată într-un mesaj publicat de Alexandru Pînzari pe pagina sa de Facebook, car ar fi fost transmis prin intermediul familiei.

Reținerea lui Pînzari are loc în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr.5 din cadrul INI al IGP al MAI, anunță PG.

„Astfel, în dimineața zilei de 30 iulie 2021, au fost efectuate percheziții în automobilul și domiciliul unui alt figurant pe dosar, care ocupa, la momentul comiterii faptelor infracționale, funcții de conducere în cadrul IGP al MAI. În rezultatul perchezițiilor, au fost ridicate dispozitive electronice și înscrisuri. Ulterior, figurantul a fost reținut și la moment, procurorii se află în fază de audiere propriu-zisă a bănuitului”, se arată în comunicatul PG.

Procurorii, în următoarele 48 sau, după caz, 72 de ore, urmează să se determine asupra calității procesuale ulterioare a persoanei în cauză, precum și asupra măsurii preventive.

„Pe dosar sunt preconizate și alte acțiuni de urmărire penală. Pe parcurs, odată cu avansarea investigațiilor, procuratura va reveni cu noi detalii”, mai anunță PG.

PCCOCS amintește că dosarul este cercetat prin prisma comiterii următoarelor infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.

 
Lucrările de amenajare a scuarului în memoria victimelor catastrofei de la Cernobîl, finalizate
Lucrările de amenajare a scuarului în memoria victimelor catastrofei de la Cernobîl, finalizate
Ultima super lună din 2021 – luna plină “căpșună”
Ultima super lună din 2021 – luna plină “căpșună”
India folosește drone pentru livrarea vaccinului anti-Covid
India folosește drone pentru livrarea vaccinului anti-Covid
Expoziția “De la portul popular la îmbrăcămintea modernă”, în Parcul Catedralei
Expoziția “De la portul popular la îmbrăcămintea modernă”, în Parcul Catedralei
Festivalul umbrelelor, în parcul “Alunelul” din sectorul Buiucani
Festivalul umbrelelor, în parcul “Alunelul” din sectorul Buiucani
Expoziție foto dedicată cadrelor medicale, în Capitală
Expoziție foto dedicată cadrelor medicale, în Capitală