Bani.md

Gordon Brown: Comunitatea internațională se îndreaptă spre o nouă criză financiară de amploare, precum cea din 2008-2009

Gordon Brown: Comunitatea internațională se îndreaptă spre o nouă criză financiară de amploare, precum cea din 2008-2009

Comunitatea internaţională se îndreaptă, în contextul lipsei liderilor politici, spre o nouă criză financiară de amploare, de genul celei izbucnite în 2008-2009, întrucât cauzele nu au fost eliminate, avertizează Gordon Brown, fost premier şi ministru de Finanţe al Marii Britanii.

În contextul crizei financiare din 2008-2009, Gordon Brown a avut un rol important în crearea Grupului G20, format din ţări dezvoltate şi emergente, dar fostul premier britanic avertizează că acţiunile de cooperare internaţională care au contribuit la evitarea reeditării crizei au fost înlocuite acum de accente naţionaliste, scrie Mediafax

"Ne confruntăm cu riscul de a intra fără a ne da seama într-o nouă criză financiară”, a declarat Gordon Brown pentru cotidianul The Guardian.

"Va trebui să existe o conştientizare severă privind escaladarea riscurilor, dar suntem într-o lume fără lideri", a argumentat Gordon Brown, care a fost premier şi ministru de Finanţe al Marii Britanii.

"Cooperarea care a existat în 2008 nu ar mai fi posibilă într-o criză post-2018, nici la nivelul băncilor centrale, nici al guvernelor. Vom asista la un exerciţiu de asumare în comun a vinei, mai degrabă decât la soluţionarea problemelor", a atras atenţia Gordon Brown.

În contextul conflictului comercial lansat de SUA contra Chinei, Gordon Brown a exprimat dubii că Beijingul va da dovadă de cooperare încă o dată. "Protecţionismul preşedintelui american Donald Trump este cea mai mare barieră în calea construirii cooperării internaţionale", a subliniat Brown.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000