Bani.md

Guvernul a aprobat modificări la lista mijloacelor de măsurare şi a măsurărilor supuse controlului metrologic legal

Guvernul a aprobat modificări la lista mijloacelor de măsurare şi a măsurărilor supuse controlului metrologic legal

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, unele modificări la hotărârea Guvernului nr.1042/2016 cu privire la aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare şi a măsurărilor supuse controlului metrologic legal. Conform Legii metrologiei Lista Oficială conține sortimentele mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal, precum și categoriile de măsurări efectuate în domeniile de interes public. 

Astfel, documentul prevede evitarea dublării în cadrul normativ aferent a prevederilor referitoare la controlul în procesul de utilizare a dispozitivelor medicale cu funcție de măsurare, precum și obligativitatea efectuării controlului metrologic legal al mijloacelor de măsurare utilizate nu în domeniile de interes public.

Sergiu Railean a menționat că, din Lista Oficială se exclud prevederile referitoare la controlul metrologic legal al dispozitivelor medicale cu funcție de măsurare, dat fiind faptul că actualmente acestea cad sub incidența hotărârii Guvernului nr.966/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea periodică a dispozitivelor medicale puse în funcțiune şi aflate în utilizare.

De asemenea, vor fi excluse circa 50 de mijloace de măsurare utilizate în laboratoare de încercări și/sau în procesele tehnologice. Aceste mijloace de măsurare, la dorința deținătorului de a asigura exactitatea măsurărilor corespunzătoare, pot fi etalonate - procedură benevolă, periodicitatea de efectuare a căreia nu este reglementată.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000