Bani.md

Guvernul nu susține acordarea facilităților presei scrise și cere opinia Consiliului Concurenței

Guvernul nu susține acordarea facilităților presei scrise și cere opinia Consiliului Concurenței

Guvernul a examinat un proiect de lege care vine în ajutorul instituțiilor de presă, înaintat de către un grup de deputați și președintele Parlamentului. Modificările propuse, spune Executivul, vor avea drept efecte reducerea veniturilor în bugetul de stat dar și vor crea o practică anticoncurențială.

Mai exact, este vorba despre o inițiativă de a scuti presa scrisă de achitarea de TVA la importul hârtiei utilizate pentru editarea publicațiilor periodice de importanță socială. Propunerea respectivă nu poate fi susținută, spune Guvernul, întrucât „măsurile de politică fiscală și vamală trebuie să rezulte din obiectivele politicii bugetar-fiscale, ca parte componentă a Cadrului bugetar pe termen mediu”.

Guvernul nu susține acordarea facilităților presei scrise și cere opinia Consiliului Concurenței

Concomitent, reliefăm că textul „în volumul utilizat pentru editarea publicațiilor periodice de importanță socială” va genera dificultăți în cadrul procesului de administrare fiscală și vamală în contextul în care regimul TVA urmează a fi aplicat de furnizor la momentul livrării hîrtiei sau de organul vamal la importul acesteia, nefiind cunoscută cantitatea exactă care va fi utilizată pentru editarea publicațiilor periodice de importanță socială”, se menționează în documentul guvernului.

O altă prevedere a inițiativei legislative este constituirea unui tarif preferențial pentru serviciile de distribuție a publicațiilor periodice de importanță socială, care trebuie să constituie 50% din tariful uni aprobat pentru serviciile din sfera serviciului poștal.

Guvernul nu susține acordarea facilităților presei scrise și cere opinia Consiliului Concurenței

Prin această prevedere, potrivit Guvernului, se creează o practică anticoncurențială și poate fi prejudiciată Î.S. „Poșta Moldovei”, în calitate de furnizor de serviciu poștal universal. „Or, prin aprobarea modificărilor propuse se vor obliga doar prestatorii serviciilor poștale, în special Î.S. „Poșta Moldovei”, să aplice un tarif redus, însă nu vor fi obligați alți agenți economici, care nu cad sub incidența Legii comunicațiilor poștale nr.36/2016 și care, în mod liber și deschis, pot presta serviciul de distribuire a publicațiilor poștale și pot stabili de sine stătător tarifele la prestarea serviciului respectiv”.

Guvernul mai menționează că Poșta Moldovei nu a modificat tarifele din anul 2013, iar asta a dus la majorarea pierderilor întreprinderii, și nu la creșterea costurilor pentru redacții. Aprobarea acestei modificări va aduce pierderi și mai mari Poștei Moldovei.

Încă o modificare propusă este micșorarea tarifelor de închiriere a încăperilor  aflate în proprietate publică, pentru mass media. Această prevedere, de asemenea, va avea ca efect reducerea veniturilor bugetului de stat și bugetelor locale și nu poate fi susținută.

Suplimentar, în cazul susținerii propunerii date, instituțiile de informare în masă vor avea avantaje economice, pe care aceste instituții nu pot să le obțină în condițiile de piață în lipsa intervenției statului”, se menționează în documentul Guvernului.

Respectiv, Executivul consideră că în privința acestui proiect trebuie să se expună Consiliul Concurenței, pentru a evalua compatibilitatea propunerilor cu mediul concurențial.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000