HoReCa deconectează lumina pentru 2 minute. Protest împotriva prelungirii stării de urgență
În acest sens, Asociația „MĂR” a decis să organizeze o acțiune pe 14 și 15 ianuarie, scrie Realitatea.md.
„Împreună cu colegii din HoReCa am decis să organizăm o acțiune, prin care să ne manifestăm dezacordul și nemulțumirea față de ignoranța autorităților în raport cu domeniul pe care îl reprezentăm. Pe data de 14 și 15 ianuarie, ora 19:00, am decis să stingem lumina din localurile de alimentație publică pentru 2 minute. În speranța că dacă nu suntem auziți, poate, măcar o să fim văzuți!”, anunță Asociația „MĂR”.
Amintim că astăzi, Comisia națională extraordinară de sănătate publică a prelungit starea de urgență în sănătate publică până în data de 15 februarie.
Potrivit deciziei, se va menține regimul de activitate al restaurantelor și cafenelelor de la ora 07:00 până la 22:00. Restricția se referă și la unitățile de alimentație publică amplasate în punctele de comercializare a produselor petroliere, centrele comerciale și aeroporturi.
Ultimele ȘTIRI
Pfizer întârzie cu livrarea vaccinului în UE. Comisia Europeană va solicita explicații de la grupul farmaceutic
Comisia Europeană va solicita explicații de la grupul farmaceutic Pfizer pentru noile întârzieri ce vor apărea săptămâna viitoare în livrarea de va...
Joburi de viitor: (23) Estetician
Esteticienii lucrează cu oamenii pentru a-și spori aspectele fizice.
Pe care rute de troilebuz se va face testarea taxării electronice
Conform IPN, spre testare taxării electronice sunt propuse rute cu peste 20 de unități de transport .
Țările din care moldovenii au primit bani în decembrie. Top 5
În luna decembrie,suma de bani transferată prin intermediul băncilor licențiate, din străinătate în favoarea persoanelor fizice a fost de 147,84 ...
Inteligența emoțională în leadership. Domeniile IE
Noțiunea de inteligență emoțională(IE) a început să fie aplicată din ce în ce mai multe domenii, printre care este și mediul de afaceri. Daniel Gol...