Bani.md

Important pentru cetățenii RM aflați peste hotare. Decizia, luată de Parlament

Important pentru cetățenii RM aflați peste hotare. Decizia, luată de Parlament

Persoanele care și-au stabilit domiciliul peste hotarele țării vor avea dreptul la pensie în Republica Moldova. Parlamentul, în ședința de ieri, a votat completări ale Legii privind sistemul public de asigurări sociale, în I și II lectură.

Inițiativa aparține deputatei Valentina Buliga și prevede că persoanele care şi-a stabilit domiciliul într-un stat cu care Republica Moldova nu are încheiat un acord privind asigurările sociale va putea depune cererea de pensionare şi actele necesare la organul teritorial de asigurare socială,  de la ultimul domiciliu din Republica Moldova.  În prezent, asiguratului, care îşi stabileşte domiciliul în străinătate, nu i se acordă acest drept.

Totodată, persoanele care își vor stabili dreptul la pensie vor fi obligate, o dată în 12 luni, să confirme acest drept. Procedura va putea fi efectuată, inclusiv, la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova, aflate peste hotarele țării. Noile prevederi vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Proiectul, în lectură finală, a fost susținut de 71 de deputați din cei prezenți la ședință.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000