Bani.md

În doar 3 luni, au fost deschise 43 de farmacii noi. Majoritatea - în Chișinău

În doar 3 luni, au fost deschise 43 de farmacii noi. Majoritatea - în Chișinău Foto: ziuaconstanta.ro

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a emis, în baza cererilor depuse de antreprenori, 85 de decizii de prelungire, reperfectare şi anulare a licenţelor pentru activitatea farmaceutică, în primul trimestru, 2018.

Majoritatea deciziilor vizează înființarea filialelor noi, schimbarea farmaciştilor-diriginţi şi a şefilor de filială, completarea genului de activitate farmaceutică cu dreptul de comercializare a preparatelor psihotrope, sistarea activităţii farmaceutice, anularea licenței, prelungirea termenului de valabilitate a licenței. 

Astfel, în perioada ianuarie-martie 2018 au fost deschise 43 de filiale noi, inclusiv 15 în baza hotărârilor judecătorești.

Majoritatea au fost înființate în mun. Chișinău (11 filiale), raionul Hâncești (7 filiale), raionul Edineț (7 filiale), mun. Bălți (3 filiale).

Totodată, și-au sistat activitatea 23 de întreprinderi farmaceutice din raionul Hâncești, raionul Edineț, mun. Chișinău, mun. Bălți etc..

În perioada de referință, au fost respinse 6 cereri ale agenților economici de eliberare a licenței de activitate, deoarece acestea nu întruneau condițiile prevăzute în Legea cu privire la activitatea farmaceutice. În special, antreprenorii planificau să le amplaseze la o distanţă de cel puţin 250 de metri (cale accesibilă) de la farmacia (filiala) existentă sau la o distanţă de cel puţin 500 de metri (cale accesibilă) de la farmacia existentă cu funcţie de preparare a medicamentelor extemporale.

În unele cazuri nu erau întrunite normativele demografice. AMDM a anulat și 8 licenţe de activitate, în baza cererilor depuse de agenții economici.

Amintim că, din octombrie 2017, AMDM este autoritatea, care îndeplineşte atribuţiile în domeniul reglementării prin licenţiere a acitivităţii farmaceutice. 

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000