Bani.md

Încălzitor de apă, defectat la câteva zile de la cumpărare. Un caz ajuns la Protecția Consumatorului

Încălzitor de apă, defectat la câteva zile de la cumpărare. Un caz ajuns la Protecția Consumatorului foto: consumator.gov.md

Agenții economici refuză de multe ori să își îndeplinească obligațiile față de consumatorii păgubiți, însă, asta nu înseamnă că cetățenii trebuie să se dea bătuți. Recent, un alt caz de acest gen a fost soluționat datorită intervenției Agenției pentru Protecția Constumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP).

O consumatoare din raionul Orhei a procurat recent un încălzitor pentru apă, aceasta achitând pentru produs o sumă de 3000 lei. Pentru obiectul achiziționat, consumatoarea a primit și un termen de garanție.

După câteva zile de la utilizarea încălzitorului, femeia a depistat că apa din robinet nu mai este... caldă. Pentru a remedia defecțiunea apărută, aceasta s-a adresat agentului economic, solicitând înlăturarea deficiențelor sau restituirea contravalorii produsului.

Agentul economic a refuzat să-i revendice drepturile consumatoarei, declarând-o vinovată pentru defecțiunile produse asupra coloanei încălzitorului.

Drept rezultat, consumatoarea a sesizat Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, care în condițiile legii, a luat legătura cu agentul economic vizat și i-a cerut efectuarea unei expertize a produsului.

Expertiza a demonstrat apariția defecțiunilor produsului în momentul instalării și conectării acestuia de către angajatul firmei, ceea ce a îndreptățit pretențiile consumatoarei.

Astfel, conform art.18 (alin.1) din  Legea  Nr.105/13.03.2003 privind protecția consumatorilor, agentul economic i-a restituit consumatoarei valoarea produsului achiziționat.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000