Bani.md

Leonid Katz, suspectat de spălare de bani, a fost arestat în Rusia şi ar putea fi extrădat Moldovei

Leonid Katz, suspectat de spălare de bani, a fost arestat în Rusia şi ar putea fi extrădat Moldovei foto: vipmagazin.md

Presupusul organizator al unor scheme de spălare de bani prin Republica Moldova, Leonid Katz (Alon Leonid), cetăţean al Israelului, originar din regiunea Stavropol, a fost din nou arestat de autorităţile din Federaţia Rusă, scrie mold-street.com.

Prin decizia judecătoriei oraşului Mineralnîe Vodî, pe 5 ianuarie 2019 lui Leonid Katz ia fost aplicată pedeapsa sub formă de 40 de zile de arest pentru a fi extrădat. Ulterior la cererea avocaţilor şi ca urmare a faptului că este grav bolnav, instanţa de apel a decis că el poate sta în arest la domiciliu.

De notat că autorităţile din Rusia consideră că faptul că Leonid Katz a fost scos din baza de date a Interpolului nu constituie o piedică în calea extrădării, deoarece în cazul lui se vor aplica prevederile Convenţiei de la Minsk din 1993 cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală în cadrul CSI.

În noiembrie 2015, CNA a inițiat o anchetă, iar instanțele au emis un mandat pentru arestarea lui Katz, acuzând omul de afaceri de organizarea unei grupări transnaționale, specializată în spălare de bani. El era suspectat că ar fi creat în acest scop câteva companii în Moldova și a fost dat și în urmărire internațională.

Autoritățile din Moldova au apelat și la Interpol, dar această organizație a refuzat să îl includă în listele criminalilor dați de căutare internațională pe motiv că "urmărirea omului de afaceri este motivată politic", iar justiția din Moldova este subordonată unui lider politic local.

Leonid Katz a negat acuzațiile CNA susținând că ar fi jertfa unei înscenări din partea unor influenți afaceriști și oficiali de stat din Moldova, care îi sunt datori cu 5 milioane de dolari, iar mandatul de arest pentru 30 de zile emis pe numele său, se bazează pe mărturiile unei persoane ce a lucrat pentru afaceristul Platon și aceasta deja de câteva ori și-a schimbat depozițiile.

 

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000