MAI continuă campania de încurajare a victimelor violenţei în familie să ceară ajutor. Mesajul celui de-al treilea spot

18 Dec. 2023, 11:16
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
18 Dec. 2023, 11:16 // Slider //  MD Bani

Violenţa economică şi cea psihologică sunt forme ale violenţei în familie, care în ţara noastră sunt mai puţin percepute ca fiind tipuri de abuz. Pentru a sensibiliza societatea şi a încuraja raportarea acestor cazuri, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) lansează cel de-al treilea spot social cu un mesaj adresat direct victimelor violenţei economice şi psihologice în familie.

Prin vocea unei actriţe a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, este relatată istoria reală a unei profesoare de 47 de ani, din ţara noastră, cheltuielile căreia sunt controlate de soț.

„Am 47 de ani și sunt profesoară. Sunt căsătorită de 20 de ani. Soțul mereu mi-a verificat cumpărăturile și portmoneul. Zilnic trebuia să îi explic de ce mi-am cumpărat o cafea sau o chiflă, din banii munciți de mine. Într-o seară pregăteam cina, când a venit și mi-a cerut bani să cumpere anvelope. I-am spus că nu mai am, pentru că mi-am cumpărat o haină de iarnă. S-a înfuriat, a strigat la mine, a luat portmoneul și a plecat să verifice câți bani mai am pe card. Nu m-am gândit niciodată că așa ceva poate exista în familie, să fiu atât de nefericită și torturată psihologic în propria casă”, povestește protagonista.

Prin intermediul acestei istorii informăm societatea despre faptul că, controlul deplin al banilor, impus de partenerul de viaţă, este o formă a violenţei în familie care nu trebuie tolerată, ci raportată.

„Nu ești singură! Nu este vina ta! Apelează oricând după ajutor! Suntem alături, pentru că siguranța și viața ta contează. Sună la orice oră la 112 sau la telefonul de încredere 0 8008 8008. La Centrul de Justiție Familială vei fi ajutată și protejată de polițiști, medici, psihologi și alți specialiști calificați, care te vor consulta gratuit și vor fi alături de tine pe toată durata procesului de asistență și protecție. Știm prin ce treci și te vom ajuta să depășești aceste momente grele. Ai încredere în puterea ta”.

În primele 10 luni ale anului 2023, în Republica Moldova au fost inițiate 103 cauze penale, urmare a acțiunilor de violență psihologică în familie, dintre care 15 cazuri au fost calificate drept izolare, intimidare în scop de impunere a voinței sau a controlului personal asupra victimei, fapte care reprezintă infracțiuni, potrivit Codului Penal al Republicii Moldova.

Prin intermediul acestei campanii și a spoturilor sociale lansate, (spot social adresat victimelor violenzei fizice, sexuale şi psihologice), Centrul de Justiție Familială (CJF) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne își propune să încurajeze femeile supuse violenței în familie să apeleze cu încredere la autorități și să le asigure că vor fi ajutate, consiliate şi însoţite, absolut gratuit, pe toată durata procesului penal.

Despre Centrul de Justiție Familială

Echipa CJF este una multidisciplinară, formată din poliţişti, medici, asistenţi sociali, psihologi, jurişti și membri ai unor organizații neguvernamentale specializate în sprijinirea victimelor violenței în familie.

Centrul de Justiție Familială asigură accesul imediat al victimelor violenței fizice în familie, psihologice și/sau a infracțiunilor privind viața sexuală la servicii urgente și specializate într-un singur sediu, persoanele fiind consultate de experți legiști, juriști, psihologi și medici. Acolo sunt evaluate riscurile și identificate necesitățile victimelor, acestea fiind referite către servicii de reabilitare de lungă durată.

Specialiştii CJF însoţesc victima pe toată durata procesului de protecţie, iar serviciile medicale şi juridice acordate sunt gratuite. Identitatea victimelor care cer ajutorul Centrului de Justiţie Familială este păstrată în anonimat, iar adresa CJF nu se face publică, pentru a fi asigurată absolut protecția victimelor.

Victimele violenței în familie pot cere ajutorul Centrului de Justiție Familială prin intermediului numărului unic de urgenţă 112 sau la telefonul de încredere 08008 8008. 

Nu eşti singură! Nu e vina ta! Ai încredere în puterea ta!

Realitatea Live

02 Dec. 2024, 14:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Dec. 2024, 14:44 // Actual //  Ursu Victor

Sancțiunile impuse de SUA asupra băncilor rusești au forțat companiile din Rusia să adopte scheme mai complicate și uneori dubioase pentru efectuarea plăților către furnizorii chinezi, în condițiile în care China rămâne principalul partener comercial al Rusiei.

Pe 21 noiembrie, peste 50 de bănci rusești, inclusiv cele care mai permiteau transferuri directe către China, au fost incluse pe lista de sancțiuni a SUA. Ca răspuns, au devenit tot mai populare serviciile agenților chinezi de plată, care facilitează transferurile prin metode neconvenționale.

„O companie chineză îți propune să plătești în ruble în baza unui contract de agent, iar de restul procesului de transfer se ocupă ei”, explică un importator rus care a adoptat această metodă încă din octombrie. El susține că plățile pentru bunuri precum haine și încălțăminte din fabricile chineze au fost finalizate în doar două zile, notează The Moscow Times.

Consultanții în comerț exterior explică faptul că aceste scheme implică de obicei compensări reciproce între agenții chinezi și exportatorii ruși. În acest caz, transferurile sunt gestionate prin acorduri între părți, minimizând riscurile. Comisioanele percepute de agenți variază între 2,5% și 3% pentru bunuri nesancționate, ajungând până la 15% pentru produse sancționate sau cu utilizare dublă.

Pentru unele bănci rusești sancționate, agenții chinezi oferă comisioane de doar 1%, utilizând veniturile din exportul de materii prime rusești. Totuși, această schemă este aplicabilă doar în anumite regiuni ale Chinei și în anumite bănci care gestionează astfel de tranzacții.

O parte dintre agenți operează prin așa-numitele „scheme cargo”, aducând bunuri în Rusia fără documente legale sau prin metode de contrabandă. După sancțiunile din noiembrie, aceste metode au devenit aproape inevitabile pentru importatorii de produse sancționate sau cu dublă utilizare.

Pentru a reduce riscurile, agenții oferă asigurări împotriva pierderii sau confiscării mărfurilor, însă costul acestora poate ajunge la 15% din valoarea bunurilor. „Dacă vrei să aduci un drone avansat din China, aceasta ar putea fi cea mai sigură opțiune”, a declarat un importator.

Pentru cei care importă produse nesancționate, o altă problemă este deprecierea abruptă a rublei. Devalorizarea monedei rusești cu peste 10% a dus la oprirea temporară a livrărilor din partea unor platforme comerciale chineze și la întârzieri anunțate de furnizori, ceea ce complică și mai mult situația importurilor în Rusia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Ajun de Boboteaza, la Catedrală
Ajun de Boboteaza, la Catedrală
Capitala, în febra sărbătorilor
Capitala, în febra sărbătorilor
Repetiții pentru parada din 27 august
Repetiții pentru parada din 27 august
Ploaia din 9 august a făcut ravagii în Capitală
Ploaia din 9 august a făcut ravagii în Capitală
Recolta de porumb a fost compromisă în proporții de 80%
Recolta de porumb a fost compromisă în proporții de 80%
2 august 2022 – Trafic infernal în Capitală
2 august 2022 – Trafic infernal în Capitală