Mașinile din străinătate vor scăpa de inspecția tehnică repetată la reînmatriculare, dacă au certificat valabil

25 Feb. 2026, 14:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Feb. 2026, 14:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Certificatul de inspecție tehnică va avea un conținut minim standardizat, stațiile vor fi obligate să respecte cerințe clare privind infrastructura și echipamentele, iar inspecțiile vor fi efectuate după reguli tehnice uniformizate la nivel european. Acestea sunt doar o parte dintre schimbările prevăzute în proiectul hotărârii Guvernului de modificare a Regulamentului cu privire la inspecția tehnică periodică a vehiculelor rutiere.

Proiectul, elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, introduce un model clar de certificat de inspecție tehnică, care va trebui să conțină cel puțin numărul VIN, numărul de înmatriculare, data și locul inspecției, indicația odometrului, deficiențele constatate, rezultatul verificării și data următoarei inspecții.

Stațiile de inspecție tehnică vor trebui să respecte cerințe minime stricte privind infrastructura și dotările. Lista include, în funcție de categoria și masa vehiculului, standuri de testare a frânelor, analizatoare de gaze, dispozitive de verificare a farurilor, echipamente pentru măsurarea emisiilor și dispozitive de conectare la interfața electronică a vehiculului (OBD).

Modificările nu se opresc aici. Se reglementează expres utilizarea datelor tehnice furnizate de producători la efectuarea inspecției, inclusiv pentru vehicule electrice și vehicule de interes istoric, iar producătorii vor fi obligați să pună la dispoziția stațiilor și autorităților informațiile necesare într-un format clar și accesibil.  În cazul reînmatriculării unui vehicul deja înmatriculat într-un alt stat, autoritățile moldovenești vor recunoaște certificatul de inspecție tehnică emis acolo, dacă acesta este valabil.

Potrivit datelor oficiale, la 1 ianuarie 2026, în Republica Moldova erau înmatriculate peste 1,3 milioane de vehicule, dintre care aproximativ 892 770 autoturisme, circa 233 987 camioane și 72 067 vehicule comerciale.

În primele 10 luni ale anului 2025, circa 3,1% dintre vehiculele verificate în trafic circulau fără certificat de inspecție tehnică valabil.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

16 Aug. 2026, 13:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Aug. 2026, 13:24 // Actual //  Ursu Victor

Necesarul de energie electrică al Republicii Moldova pentru duminică, 16 august, este acoperit integral din punct de vedere comercial, însă țara continuă să depindă masiv de importuri. Energocom anunță că a rezervat toate volumele necesare pentru acoperirea consumului, în condițiile în care situația de pe piața regională a energiei rămâne dificilă.

În total, pentru ziua de duminică, Energocom a achiziționat 8.840 MWh de energie electrică.

Cea mai mare parte a necesarului, 65,69%, este asigurată prin contracte bilaterale de import. Alte 30,74% din volume provin din surse regenerabile.

O pondere de 2,06% din energia necesară a fost cumpărată de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM), în timp ce centralele electrice de termoficare din Republica Moldova asigură doar 1,52% din necesar.

Astfel, importurile și achizițiile de pe piața românească reprezintă împreună aproximativ 67,75% din energia contractată pentru această zi.

Deși necesarul este acoperit integral, Energocom avertizează că situația regională continuă să fie complicată, iar energia disponibilă pe piețele externe se menține scumpă, în special în orele cu consum maxim.