Bani.md

MEI: Volumul creditelor imobiliare a crescut cu aproape 20%, însă creditarea economiei continuă să fie anemică

MEI: Volumul creditelor imobiliare a crescut cu aproape 20%, însă creditarea economiei continuă să fie anemică

Creditarea economiei continuă să fie anemică, chiar dacă ratele dobânzii la credite sunt foarte joase. Totuși, volumul creditelor imobiliare înregistrează o creștere de aproape 20% față de anul trecut. Aceasta este una dintre afirmațiile din ultima notă informativă a Ministerului Economiei și Infrastructurii privind evoluția social-economică a Republicii Moldova.

Conform datelor disponibile la 31 iulie 2018, soldul creditelor în economie a fost mai mic decât nivelul înregistrat la sfârșitul lunii iulie 2017 cu 2,3%, constituind 37,7 miliarde de lei.

Soldul creditelor în valută străină s-a diminuat cu 4,1% (un factor important este aprecierea monedei naționale, ceea ce influențează valoarea acestora recalculată în lei), iar al celor în monedă naţională a fost în diminuare cu 0,9%.

O altă cauză care explică diminuarea soldului de credite este reticența din partea băncilor în a oferi credite, dată fiind norma rezervelor obligatorii înaltă și profitabilitatea acestora. Cu toate acestea, se observă încetinirea ritmului de diminuare a soldului creditelor.

Din numărul total al creditelor, cea mai mare pondere – 26,5% - revine creditelor acordate comerțului. 14,2% au fost destinate consumului, 9,5% - credite acordate pentru procurarea/construcţia imobilului, iar 9,1% - credite acordate industriei alimentar.

Cea mai intensă creștere a fost înregistrată la creditele acordate pentru procurarea/construcţia imobilului, volumul cărora de la începutul anului s-a majorat cu 19,8% (522,4 milioane lei), fapt care se explică inclusiv prin lansarea în luna martie curent a programului "Prima Casă".

În nota informativă de menționează și că începînd cu anul 2016 presiunile dobînzilor s-au temperat esențial, dar oricum accesul agenților economici și a consumatorilor la surse de finanțare este încă dificil.

MEI: Volumul creditelor imobiliare a crescut cu aproape 20%, însă creditarea economiei continuă să fie anemică

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000