Noi întâlniri cu Zelenski: Președinții Poloniei și statelor baltice merg la Kiev

13 Apr. 2022, 10:56
 // Categoria: Actual // Autor:  Dumitrita Culiuc
13 Apr. 2022, 10:56 // Actual //  Dumitrita Culiuc

Președinții Poloniei, Lituaniei, Letoniei și Estoniei merg la Kiev pentru a se întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează CNN.

Cele patru țări „își arată sprijinul față de Ucraina și față de președintele Zelenski”, a scris pe Twitter consilierul președintelui polonez Andrzej Duda, Jakub Kumoch.

Așadar, președintele polonez Andrzej Duda, președintele lituanian Gitanas Nauseda, președintele leton Egils Levits și președintele eston Alar Karis se vor întâlni cu Zelenski.

În cadrul întâlnirii, președinții vor discuta despre acordarea de ajutor civililor și militarilor ucraineni. De asemenea, investigarea crimelor de război comise de militarii ruși în Ucraina va fi subiect de discuție.

Vizita șefilor de stat are loc la câteva zile după ce premierul britanic Boris Johnson a mers la Kiev, într-o vizită surpriză. Johnson a avut și o întâlnire cu Zelenski, în care a promis vehicule blindate și sisteme de rachete antinavă.

Și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen împreună cu șeful diplomației europene, Josep Borrell, au fost săptămâna trecută în Ucraina. Ei au vizitat Bucha, orașul de lângă Kiev unde militarii ruși au torturat și ucis sute de civili.

Realitatea Live

03 Dec. 2023, 15:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
03 Dec. 2023, 15:20 // Actual //  Lupu Eduard

În ciuda provocărilor economice actuale, ministrul Economiei din Republica Moldova, Dumitru Alaiba, a vorbit deschis despre determinarea de a transforma stagnarea într-un avânt economic semnificativ într-un viitor apropiat. Într-un podcast al Ziarului de Gardă, Alaiba a subliniat nevoia de reforme curajoase și a exprimat încrederea că acestea vor aduce prosperitatea mult dorită țării.

„Nu este cea mai bună perioadă să fii responsabil de economie, iar ambiția noastră nu este deloc mai jos decât alte țări care au trecut prin etape similare”, a declarat ministrul, adăugând că momentul actual reprezintă o oportunitate unică pentru a face diferența. „Suntem la răscruce de drumuri, între stagnare și pregătirea pentru un avânt economic semnificativ.”

A făcut referire la țări precum Irlanda, Estonia și Georgia, afirmând că acestea au traversat momente dificile în trecut, dar au reușit să-și transforme economiile și să devină exemple de succes. „Este timpul nostru să implementăm reforme curajoase, poate uneori mai dificil de explicat, dar care, cumulativ, vor oferi un epos economic de care avem nevoie ca și țară.”

Ministrul Alaiba a subliniat angajamentul echipei sale și a guvernului în ansamblu pentru a duce la bun sfârșit aceste reforme. „Știm ce trebuie făcut, ne ocupăm împreună cu colegii noștri din minister și din guvern. Suntem determinați să punem Moldova pe harta creșterii economice durabile.”

Fondul Monetar Internațional (FMI) a confirmat în cea mai recentă revizuire a Perspectivelor Economice Mondiale (WEO) că prognoza de creștere a Produsului Intern Brut (PIB) al Republicii Moldova rămâne stabilă, anticipând o creștere de 2% în 2023 și de 4,3% în 2024.

În ceea ce privește alte instituții financiare internaționale, Banca Mondială a menținut prognoza de creștere a PIB-ului Moldovei la 1,8% în 2023, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a îmbunătățit prognoza privind PIB-ul pentru acest an, prevedând acum o creștere economică zero, în locul declinului de 1,3% anticipat anterior.

Datele recente ale PIB-ului Moldovei arată că în prima jumătate a anului 2023, aceasta a înregistrat o scădere de 2,3% față de aceeași perioadă a anului 2022. Cu toate acestea, BERD menține optimismul, prognozând o creștere de 3,5% în 2024.

Într-o notă separată, Banca Mondială estimează că rata inflației în Moldova va atinge 14,1% în 2023, urmând să scadă la 6,2% în 2024 și 4,9% în 2025, conform noului raport economic pentru regiune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău