Bani.md

Oleg Voronin își poate majora până la 50% cota în capitalul social al FinComBank

Oleg Voronin își poate majora până la 50% cota în capitalul social al FinComBank

Unul dintre fondatorii FinComBank S.A, Oleg Voronin, deţine aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a Moldovei de a-şi majora deţinerea calificată în capitalul social al băncii până la 50%.

„FinComBank S.A. este banca cu capital majoritar autohton şi acest fapt ne bucură şi ne impulsionează să depunem în continuare toate eforturile necesare ca să valorificăm potenţialul investiţional autohton în beneficiul dezvoltării economice a ţării”, a declarat Victor Hvorostovschii, Preşedintele Comitetului de Conducere al FinComBank S.A., potrivit unui comunicat de presă.

Oleg Voronin este unul dintre cei cinci fondatori ai FinComBank S.A., iar din anul 2010 este Preşedintele Consiliului de administrare a băncii.

FinComBank S.A. a fost înfiinţată în anul 1993 şi oferă un spectru larg de servicii bancare întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, precum şi persoanelor fizice.

Pe parcursul mai multor ani banca are o colaborare de succes cu Banca Mondială, Fondul European pentru Europa de Sud-Est (European Fund for Southeast Europe), Corporaţia pentru investiţii străine private (Overseas Private Investment Corporation (OPIC). FinComBank este membru al Proiectul de Servicii Financiare Rurale şi Dezvoltarea Businessului Agricol (IFAD), al Proiectului de Investiţii şi Servicii Rurale (RISP), precum şi al Proiectului de Ameliorare a Competitivităţii, faza I şi II (PACI, PACII).

 

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000