Bani.md

PCCOCS: Noi detalii despre tentativa de omor asupra lui Vlad Plahotniuc. Cine sunt suspecții

PCCOCS: Noi detalii despre tentativa de omor asupra lui Vlad Plahotniuc. Cine sunt suspecții

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) și Inspectoratul Național de Investigații au anunțat că a fost finalizată urmărirea penală și transmisă în judecată cauza de învinuire a șapte persoane privind tentativa de omor a președintelui PD, Vlad Plahotniuc.

Mai mult, au fost făcute publice oficial numele suspecților și explicate conexiunile dintre aceștia. Este vorba despre Grigore Caramalac - comanditarul, care s-a adresat la Zabolotnîi Valerian - vecepreşedintele Fundaţiei IFAVIS. Acesta i-a implicat pe Chirov Stepan - apropiat al interlopului Caramalac și Șevcenko Dmitri.

După care, Chirov Stepan și Zabolotnîi Valerian l-au atras în schemă pe Parhomenco Iurie care, integrându-se în rolul activ de planificare a omorului și cunoscând că nu va reuși să execute un omor de unul singur și că va fi lichidat la comanda lui Caramalac, a apelat la Adamovici Alexandru, cetățean al Ucrainei, cunoscut în lumea interlopă din țara vecină.

PCCOCS: Noi detalii despre tentativa de omor asupra lui Vlad Plahotniuc. Cine sunt suspecții

Acesta din urmă a atras alte două persoane: Evtușenko Pavel și Mîțac Bogdan – toți trei au venit de trei ori în Republica Moldova, având scopul stabilirii țintei și studierea itinerarului.

Potrivit șef adjunctului PCCOCS, Vitalie Busuioc, în total, nouă persoane au dat declarații, dintre care unii și-au recunoscut vina integral, iar alții parțial. De altfel, sunt și suspecți care au descris toate circumstanțele în cadrul audierilor, dar nu au recunoscut că au participat la act.

„Făptuitorii au un trecut criminal impresionant”, a specificat șeful INI, Ion Iachimov, enumerând infracțiunile pe care le-au comis anterior suspecții.

Totodată, sub învinuire a fost pus și Grigore Caramalac, aflat la Moscova, care ar fi comandat omorul, pentru că Vlad Plahotniuc ar fi influențat ca pe numele său să fie deschise mai multe dosare la Chișinău. „A fost eliberat mandat de arestare preventivă pe un termen de 30 de zile și unul de căutare internațională. Va fi efectuată o comisie interogatorie către Federația Rusă pentru a-l extrăda”, a adăugat Vitalie Busuioc.

Amintim că în primăvara anului curent, opt persoane au fost reținute și învinuite de tentativa de omor asupra lui Vlad Plahotniuc. Pe data de 7 aprilie 2017, Ministerul de Interne al Ucrainei a anunțat că o grupare a fost reținută la Kiev pe caz, iar alta - la Chișinău. Ulterior, autoritățile din Republica Moldova au venit cu informații și reacții.

În Moldova, a fost deconspirată activitatea a opt persoane, printre care șase moldoveni cu cetățenii multiple și doi ucraineni. Investigațiile au pornit în luna decembrie, atunci când poliția din Ucraina a furnizat autorităților din Moldova informații cu privire la trimiterea în țara noastră a unor asasini pentru a executa o comandă de omor a unei persoane.

Remunerarea pentru executarea omorului era de 200.000 de dolari, plus un bonus, dintre care 100.000 erau achitați deja sub formă de avans. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă de la 15 până la 20 de ani de închisoare pentru tentativă de omor.

Citește și:

Probe din dosarul tentativei de asasinat asupra lui Vlad Plahotniuc! Secvențe din audieri și sms-urile unui comanditar (VIDEO)

Omorul lui Vlad Plahotniuc a fost comandat de Grigore Caramalac! PCCOCS a oferit mai multe detalii despre tentativa de atac (VIDEO)

7 persoane învinuite de tentativa de omor asupra lui Vlad Plahotniuc rămân în arest

Opt persoane suspectate de tentativa de omor asupra lui Vlad Plahotniuc au primit 30 de zile de arest preventiv

Persoanele suspectate de tentativă de omor asupra lui Vlad Plahotniuc, PLĂTITE cu 200.000 $! Unul dintre comanditari s-ar afla în Rusia - VIDEO

Ministerul de Interne al Ucrainei anunță despre o tentativă de OMOR asupra lui Vlad Plahotniuc

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000