Premieră mondială la CFM! Au reparat o locomotivă sovietică și n-a explodat nimic

04 Iul. 2025, 13:11
 // Categoria: Opinii // Autor: 
04 Iul. 2025, 13:11 // Opinii // 

Calea Ferată din Moldova a anunțat solemn, într-un comunicat de presă, o premieră mondială că a reușit, pentru prima dată în ultimii zece ani, să repare o locomotivă diesel pe cont propriu. Este vorba despre venerabila ЧМЭ3-4952, o locomotivă de colecție sovietică, care a primit o a doua tinerețe chiar în atelierele întreprinderii de stat.

„Un moment de referință”, spune CFM, referindu-se la faptul că în sfârșit au avut bani, oameni și piese pentru o reparație capitală – o combinație rară în istoria recentă a infrastructurii moldovenești. S-au reparat motoare, s-a șlefuit arborele cotit (ceva ce, potrivit anunțului oficial, nu s-a mai întâmplat din epoca agricol-industrială – adică 1991), iar inginerii, electricienii și mecanicii au fost felicitați pentru faptul că, de data asta, locomotiva nu a fost trimisă în Ucraina, România sau direct la fier vechi.

Până acum, astfel de intervenții erau considerate imposibile, din motive ce țineau de lipsă de bani, de piese sau pur și simplu de voință. Acum însă, se deschide o nouă eră – una în care poate, cu puțin noroc și vreo încă zece ani, vom reuși să reparăm și următoarea locomotivă din muzeul viu al căii ferate moldovenești.

CFM promite că această reparație nu e doar un accident fericit, ci începutul unei „modernizări”, cuvânt care în transportul feroviar moldovenesc înseamnă de obicei că ceva vechi a fost vopsit cu o culoare nouă.

„Acum avem autonomie tehnică”, anunță întreprinderea, într-o explozie de optimism mecanic. Între timp, călătorii așteaptă încă trenul Chișinău–Iași care întârzie pentru că… locomotiva recent reparată a avut nevoie de o reajustare de urgență.

Glorie locomotivelor vechi și celor care le mai pot da o viață!

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Iul. 2025, 08:57
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Ursu Victor
13 Iul. 2025, 08:57 // Au Bani //  Ursu Victor

Un nou record în lumea criptomonedelor: platforma Pump.fun, care permite crearea rapidă a tokenurilor speculative, a strâns 600 de milioane de dolari în doar 12 minute, anunță Bloomberg. Evenimentul marchează una dintre cele mai mari oferte inițiale de monede (ICO) din istorie și reflectă explozia de interes pentru așa-numitele „memecoins”.

Lansată în 2024, platforma Pump.fun a devenit un actor-cheie în creșterea spectaculoasă a acestui segment, atrăgând miliarde de dolari din partea investitorilor dornici de câștiguri rapide. Popularitatea sa este strâns legată de rețeaua blockchain Solana, unde se înregistrează un val intens de activitate generat de aceste active volatile.

Potrivit cofondatorului Elon Cohen, în urma vânzării publice, suma totală acumulată a ajuns la 1,32 miliarde de dolari. Reprezentanții companiei susțin că, de la lansare până în prezent, platforma a generat venituri de aproximativ 800 de milioane de dolari – o dovadă clară a apetitului tot mai mare pentru investiții riscante în zona cripto.

Fenomenul survine la doar o zi după ce Bitcoin, cea mai mare criptomonedă a lumii, a atins un nou maxim istoric, amplificând și mai mult entuziasmul pe piețele digitale.

 
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA