Bani.md

Preşedintele Băncii Mondiale demisionează din funcţie începând cu 1 februarie

Preşedintele Băncii Mondiale demisionează din funcţie începând cu 1 februarie Foto: radionz.co.nz

Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, a înştiinţat boardul instituţiei financiare internaţionale că intenţionează să demisioneze din funcţie, începând cu data de 1 februarie 2019, transmite Reuters.

În mod normal, cel de al doilea mandat de cinci ani al lui Jim Yong Kim în postul de preşedinte al Băncii Mondiale urma să expire în anul 2022.

Banca Mondială a confirmat luni că preşedintele Jim Yong Kim, 59 de ani, a decis să demisioneze din funcţie urmând a se alătura imediat unei firme unde va lucra în domeniul creşterii infrastucturii în ţările în curs de dezvoltare. Instituţia a adăugat că directorul general, Kristalina Georgieva, va prelua, interimar, şi postul de preşedinte, începând cu data de 1 februarie.

Născut la Seul, Jim Yong Kim este de profesie medic şi începând cu data de 1 iulie 2012 a devenit cel de al 12-lea preşedinte al Băncii Mondiale, primul său mandat expirând în data de 30 iunie 2017. Înainte de a se alătura Băncii Mondiale, Jim Yong Kim a fost preşedinte al Universităţii Dartmouth, una din cele mai prestigioase instituţii academice din SUA.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea Băncii Mondiale a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la şefia Fondului Monetar Internaţional. Cel mai mare acţionar al Băncii Mondiale sunt Statele Unite ale Americii.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000