Procuratura „se răzgândește”: Declarațiile lui Rizea nu duc la reluarea urmăririi în dosarele Butmalai, Luncașu, Salemi

20 Mai 2021, 10:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Otilia Cotruța
20 Mai 2021, 10:37 // Actual //  Otilia Cotruța

Urmare a declarațiilor făcute în cadrul unei emisiuni televizate de către fostul deputat român Cristian Rizea, potrivit căruia, fostul deputat Ion Butmalai, dar și oamenii de afaceri Iurie Luncașu și Saro Salemi ar fi fost asasinați, acesta a fost citat și audiat pe 14 și 19 mai de procurorii PCCOCS.

În cadrul audierilor acesta nu a prezentat careva detalii care ar impune reluarea urmăririi penale în cazurile în care apar fapte noi sau recent descoperite, despre care autoritatea investigatoare nu ar avea cunoștință şi care, ar fi de natură să afecteze soluțiile adoptate anterior.

În concret, fostul deputat a declarat procurorilor că nu deține careva date concrete ce ar indica la asasinarea celor trei persoane, iar concluziile sale cu privire la ”asasinate” au fost deduse intuitiv, din informațiile stradale sau din surse media, deschise publicului larg.

Prin urmare, în condițiile în care cele comunicate de Cristian Rizea nu aduc elemente noi cu privire la faptele investigate în acele cauze și nu sunt incidente prevederilor legale, potrivit legii, urmărirea penală nu poate fi reluată.

Concomitent, Procuratura informează că în cazul în care sunt persoane care dețin informații cu impact pentru dosarele vizate, acestea se pot adresa la PCCOCS cu solicitarea de a fi audiate în acest sens.

Bani.md amintește că pe data de 6 mai 2021, Procuratura Generală anunța că a luat act de declarațiile făcute în cadrul unei emisiuni televizate de către fostul deputat român Cristian Rizea, potrivit căruia, fostul deputat Ion Butmalai, dar și oamenii de afaceri Iurie Luncașu și Saro Salemi ar fi fost asasinați.

Detalii – AICI.

Realitatea Live

22 Sept. 2021, 22:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Dumitrita Culiuc
22 Sept. 2021, 22:16 // Actual //  Dumitrita Culiuc

Igor Dodon a anunțat că candidatul PSRM la funcția de primar al municipiului Bălți este Alexandr Nesterovschi. Despre aceasta a anunțat liderul socialiștilor la Publika TV.

De asemenea, Igor Dodon a menționat că acest subiect încă se discută cu PCRM.

“Organizația noastră locală din Bălți l-a propus pe Alexandr Nesterovschi. Nu a fost luată o decizie finală, trebuie să decidem împreună cu comuniștii. Sperăm că vom merge în bloc. Cred că la început de octombrie va fi o decizie finală”, a declarat Dodon.

Alegerile pentru funcția de primar al municipiului Bălți vor avea loc în data de 21 noiembrie. Funcția de primar al municipiului s-a eliberat după ce Renato Usatîi a demisionat.

 

 
Lucrările de amenajare a scuarului în memoria victimelor catastrofei de la Cernobîl, finalizate
Lucrările de amenajare a scuarului în memoria victimelor catastrofei de la Cernobîl, finalizate
Ultima super lună din 2021 – luna plină “căpșună”
Ultima super lună din 2021 – luna plină “căpșună”
India folosește drone pentru livrarea vaccinului anti-Covid
India folosește drone pentru livrarea vaccinului anti-Covid
Expoziția “De la portul popular la îmbrăcămintea modernă”, în Parcul Catedralei
Expoziția “De la portul popular la îmbrăcămintea modernă”, în Parcul Catedralei
Festivalul umbrelelor, în parcul “Alunelul” din sectorul Buiucani
Festivalul umbrelelor, în parcul “Alunelul” din sectorul Buiucani
Expoziție foto dedicată cadrelor medicale, în Capitală
Expoziție foto dedicată cadrelor medicale, în Capitală