Ponderea țigărilor provenite din Republica Moldova pe piața neagră din România a scăzut în luna iulie 2026, chiar dacă, per ansamblu, contrabanda cu produse din tutun a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani.
Potrivit datelor Novel Research, țigările provenite din Republica Moldova au reprezentat 10,2% din produsele identificate pe piața neagră din România, în scădere cu 4,9 puncte procentuale față de măsurarea precedentă.
Astfel, Republica Moldova se în urma altor surse ale țigărilor comercializate ilegal în România. Produsele provenite din Duty Free au o pondere de 29,7%, iar cele din Bulgaria reprezintă 26,9%. Totodată, țigările cu origine necunoscută au ajuns la peste 20%, după un salt de 16,4 puncte procentuale.
Scăderea ponderii produselor provenite din Republica Moldova are loc într-un moment în care piața neagră a țigaretelor din România s-a majorat. În iulie, aceasta a ajuns la aproape 14% din consumul total, față de 10,5% în luna mai, ceea ce reprezintă un avans de 3,4 puncte procentuale și cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.
Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în nord-vestul României, unde piața neagră a urcat cu 8,4 puncte procentuale, până la 17,4%, și în București, unde a crescut cu 8,1 puncte procentuale, până la 17,5%.
Cea mai mare pondere a comerțului ilegal este în sudul țării, unde acesta reprezintă 19,5% din consum, urmat de nord-est, cu 18,8%.
Creșterea contrabandei provoacă pierderi bugetului român. Reprezentanții industriei estimează că, la un nivel anualizat al pieței negre de 13,9%, pierderile bugetare s-ar ridica la aproximativ 700 de milioane de euro.