Bani.md

Proiectul de lege privind achizițiile în domeniul utilităților, supus consultărilor publice (VIDEO)

Proiectul de lege privind achizițiile în domeniul utilităților, supus consultărilor publice (VIDEO)

Proiectul de lege privind achizițiile în sectorul energetic, al apei, al transporturilor și al serviciilor poștale, elaborat de Ministerul Finanțelor, este supus dezbaterilor publice.

Ministra Finanțelor, Natalia Gavrilița, precizează că proiectul transpune o directivă europeană care reglementează achizițiile în utilități. „Reglementăm în mod specific achizițiile în utilități pentru că aceste sectoare sunt monopoluri naturale, nu sunt supuse legii concurentei, cărora le sunt supuse alte sectoare”, a declarat Natalia Gavrilița, în cadrul rundei de dezbateri.

Prevederile din proiectul respectiv de lege se vor aplica contractelor de achiziție sectoriale a căror valoare estimată, fără taxa pe valoarea adăugată, este egală cu sau mai mare decât opt mii de lei – pentru contractele de produse și servicii, precum și concursurile de soluții, două milioane de lei – pentru contractele de lucrări și  un milion de lei – pentru contractele de achiziții care au ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice. Contractele de achiziții a căror valoare estimată nu depășește pragurile menționate sunt reglementate de Guvern. Domeniul de aplicare a acestei legi nu include serviciile de interes general, fără caracter economic.

Vadim Țurcan, specialist în achiziții publice la UTM, s-a arătat deranjat de lipsa sistemului electronic de achiziții. La fel – spune acesta – nu este specificat foarte clar dacă procedurile care vor fi făcute conform acestei legi vor fi publicate în Registrul Achizițiilor Publice. Nu este precizată nici lista potențială a autorităților contractante care vor cădea sub incidența acestei legi. Vicedirectorul Agenției Achiziții Publice, Ghenadie Grib, a ținut să precizeze că în privința instrumentelor prin care va fi implementată această lege încă urmează să fie purtate discuții. Vor fi colectate propuneri, iar pragurile ar putea fi revizuite.

Participanții la discuții au solicitat să fie minimizat timpul de soluționare a contestațiilor. În cadrul unui proiect pot fi mai multe licitații, iar dacă la o etapă intervine contestația, rezolvarea ei durează și licitația poate fi pierdută, au spus aceștia. În prezent timpul de rezolvare a contestațiilor este de 20 de zile lucrătoare.

Viorel Rusu, expert în cadrul Congresului Autorităților Publice Locale din Moldova, a întrebat dacă legea a ținut cont de situația la nivel local, dacă s-a calculat povara administrativă a acestor reglementări la nivel local. Ghenadie Grib, vicedirectorul Agenției Achiziții Publice, i-a răspuns că peste 90% din achizițiile la nivel local au valoarea mai mică decât pragurile indicate în lege.

Diana Enache, reprezentantă a societății civile, spune că, analizând proiectul de lege, a constatat că lipsesc prevederi care să reglementeze participarea societății civile în grupul de lucru pentru achizițiile publice pe utilități.

Ministerul Finanțelor așteaptă toate propunerile de îmbunătățire a proiectului de lege, în scris, până la sfârșitul acestei săptămâni.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000

Cele mai accesate stiri