Războiul petrolulului, baril cu baril. TOP companii de țiței și gaze din lume. Câte sunt de stat și câte -private

Arabia Saudită, Rusia și Iranul duc un „război“ tăcut pentru cotă de piață, atât împotriva producătorilor americani care extrag hidrocarburi din zăcăminte neconvenționale, cât și între ei. Dar care este situația la nivel de companii? Cota companiilor deținute de stat a crescut puternic după anul 2000, ceea ce marchează interese tot mai mari ale țărilor în asigurarea resurselor…

Arabia Saudită, Rusia și Iranul duc un „război“ tăcut pentru cotă de piață, atât împotriva producătorilor americani care extrag hidrocarburi din zăcăminte neconvenționale, cât și între ei. Dar care este situația la nivel de companii? Cota companiilor deținute de stat a crescut puternic după anul 2000, ceea ce marchează interese tot mai mari ale țărilor în asigurarea resurselor energetice, dar și folosirea acestora pe post de „armă“, scrie Adevărul Financiar

În primele cinci companii în funcție de producția de petrol și gaze, un număr de patru companii sunt de stat: Saudi Aramco – 12 milioane de barili pe zi (Arabia Saudită); Gazprom – 8,3 milioane de barili pe zi (Rusia); NIOC – 6 milioane de barili pe zi (Iran); Rosneft – 5 milioane de barili pe zi (Rusia).

Gigantul american ExxonMobil este abia al cincilea producător mondial, fiind surclasat de toate celelalte menționate mai sus, cu o producție totală de petrol și gaze de 4,7 milioane de barili pe zi.

Ambițiile energetice ale lui Putin

Concomitent, se poate observa ascensiunea puternică a grupului Rosneft, controlat de stat și condus de către Igor Sechin, fost vicepremier rus, considerat mâna dreaptă a președintelui Vladimir Putin.

Rosneft a crescut în câțiva ani ca Făt-Frumos din poveste: mai întâi a înghițit activele Yukos, companie deținută de către oligarhul Mihail Hodorkovski, dar demantelată între timp de către stat. Ulterior, în 2013, Rosneft a devenit cel mai mare producător rus de țiței, achiziționând TNK-BP, pe atunci a treia companie de profil din Rusia, scrie sursa citată.

De asemenea, Gazprom se situează pe poziția a doua în topul producției planetare, gigantul rus extrăgând atât gaze naturale, cât și petrol, după preluarea Sibneft în anul 2005 de la oligarhul Roman Abramovici.
Ulterior, Gazprom s-a extins în Europa, cumpărând depozite sau active de distribuție. Recent, Gazprom a anunțat un schimb de active cu OMV, cedând o participație la un zăcământ din Siberia  în schimbul unor zăcăminte din Norvegia. Gazprom este condusă de către Alexei Miller, fiind fost coleg al președintelui Putin atunci când acesta activa în cadrul primăriei din Sank Petersburg.

Atât crearea Rosneft, cât și dezvoltarea furtunoasă a Gazprom subliniază viziunea lui Putin despre folosirea energiei ca pilon al Rusiei, cât și utilizarea dependenței energetice a Europei ca monedă de schimb pentru presiuni politice. Gazprom a tăiat furnizarea gazelor către Ucraina și apoi spre Europa în 2006, 2009 și apoi în 2014, ultima oară după anexarea Crimeei și declanșarea războiului din Donbass.

Pe de altă parte, și statele arabe și-au dezvoltat industria petrolieră, dar au urmat o altă strategie: dezvoltarea producției prin accesarea unor noi zăcăminte.

Print

Pe lângă Saudi Aramco, în topul celor mai mari companii în funcție de producție se mai află Kuweit Petroleum – 3,4 milioane de barili pe zi (Kuweit), Abu Dhabi National Oil Company- 3,1 milioane de barili pe zi (Emiratele Arabe Unite), Qatar Petroleum – 2,4 milioane de barili pe zi (Qatar). Aceasta din urmă și-a dublat producția față de 2004, în vreme ce compania din Abu Dhabi și-a majorat extracția de la 2 milioane de barili pe zi în 2004 la 3,1 milioane. De asemenea, societatea de stat din Kuweit și-a majorat producția de la 2,5 milioane de barili în 2004 la 3,4 milioane în 2014.

La acestea se adaugă Ministerul Irakian al Petrolului, care este parte a oricărui contract de extracție și prin care se vinde tot țițeiul scos din țară. Adunate, participațiile acestuia consemnează două milioane de barili pe zi din producția totală de 4,55 de milioane de barili exploatați zi de zi.

Companii de stat din afara OPEC

În top se mai găsesc companiile de stat din Algeria (Sonatrac) și Venezuela (PDVSA), state aflate și ele în Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), în vreme ce alte companii de stat din afara organizației sunt și ele prezente, respectiv Petrochina – brațul listat al China National Petroleum Corporation (CNPC), Pemex (Mexic), Petrobras (Brazilia) și Statoil (Norvegia).

Cine sunt „independenții“

Singurele companii independente prezente în top sunt Exxon, Chevron (ambele SUA), BP, Shell (Marea Britanie), Total (Franța), Eni (Italia), dar și Lukoil – grup controlat de către oligarhul rus Vagit Alekperov.
Recent, Shell a cumpărat producătorul BG Group pentru 53 de miliarde de dolari, căpătând acces la mai multe zăcăminte în Brazilia și Australia.

Totul profiturilor 

În topul profiturilor se găsesc și alte companii, care nu sunt în cel al producției, cele mai notabile fiind Surgutneftegaz (Rusia) – cu un câștig net de 15,2 miliarde de dolari în 2015; China National Offshore Oil Corporation (CNOOC) – care extrage petrol din zăcămintele marine ale Chinei, cu un profit net de 9,8 miliarde de dolari; Sinopec (China) – 7,6 miliarde de dolari, potrivit Statista.com.

În fine, la acestea se adaugă ConocoPhillips – cu un profit de 6,9 miliarde de dolari și Phillips66 – cu 4,8 miliarde, ambele provenind din spargerea aceleiași companii. ConocoPhillips deține activele de producției ale companiei omonime, pe când Phillips 66 controlează rafinăriile, benzinăriile și conductele de transport, scrie Adevărul.

Cel mai mare profit raportat pe 2016 este consemnat în dreptul ExxonMobil – 32,5 miliarde de dolari, aceasta fiind urmată de Chevron – cu 19,2 miliarde.

Alte stiri

De ce Irlanda decide să instituie restricții pentru întreaga populație, devenind prima țară din UE care face asta

Irlanda va fi prima țară din UE care va institui restricții pentru întreaga populație, a anunțat luni premierul Micheal Martin. Măsurile vor intra în vigoare miercuri la miezul nopții (23.00 GMT) timp de șase săptămâni. Școlile vor rămâne închise, scrie Agerpres.

Vrei salariu de 50.000 de lei? Verifică ce posturi bine-plătite sunt în țară. LISTA

Compania continuă să caute o persoană cu experiență în domeniul exctracției uleiului și care cunoaște limba engleză la nivel avansat. Salariul maxim pe care este gata să-i plătească lunar 50 de mii de lei.

Sezonul termic a început. Ce trebuie să facă locuitorii capitalei pentru a se conecta la căldură

Primăria municipiului Chișinău informează că locuitorii orașului pot solicita conectarea apartamentelor la sursa centralizată de încălzire, chiar dacă sezonul termic 2020-2021 încă nu a început. Declarații în aceste sens au fost făcute astăzi de responsabilii municipalității, din cadrul ședinței operative săptămânale.

Ultimele ȘTIRI

Armenia a bombardat mai multe localități din Azerbaidjan. Sunt înregistrate decese și răniți în rândul civililor și militarilor

Forțele armate din Armenia au bombardată în această dimineață pozițiile Azerbaidjanului, de-a lungul liniei frontului, unde se regăsesc și persoane...

Ce sigur nu trebuie să faci, dacă ai probeleme cu finanțele

Dacă vă aflați într-o gaură financiară, este important să evitați lucrurile stupide pentru a nu vă săpa groapa și mai adânc.

LG Moldova: Casa viitorului mai aproape decât crezi!

Cu câțiva ani în urmă, Big Data și Internetul era menționat în previziunile futuriste, iar astăzi reprezintă o realitatea perfect normală fără de c...

MAIB și Opera Națională vă îndeamnă să fim la distanță și, totuși, împreună prin cultură și muzică bună

Cel mai impresionant eveniment cultural al teatrului liric național revine în scenă cu ediția a 28-a a Festivalului Internațional de Operă și Balet...

LG Virtual Exhibition- Life’s Good from Home

În fiecare an, compania LG ne încântă cu noile sale produse unice, precum: primul televizor OLED rulabil, cel mai tare frigider InstaViewThinQ cu u...

Vezi toate știrile