Record istoric al activelor oficiale de rezervă – 4,72 miliarde de dolari

14 Apr. 2023, 14:19
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
14 Apr. 2023, 14:19 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei s-au cifrat la 4,72 miliarde de dolari, majorându-se cu 40 de milioane de dolari în data de 7 aprilie, arată datele Băncii Centrale.

Plasamentele în valori mobilare în străinătate au însumat 3,4 miliarde de dolari, iar depozitele la băncile cu oficiile în străinătate au însumat – 1,2 miliarde de dolari, dintre care la BRI și FMI – 21,3 milioane de dolari, iar nemijlocit la băncile cu oficiile în străinătate – 446,6 milioane de dolari.

Aurul monetar însumează 4,6 milioane de dolari.

Activele oficiale de rezervă (identice cu rezervele internaţionale brute) sunt activele disponibile în orice moment şi controlate de către Banca Naţională a Moldovei în scopul finanţării directe a dezechilibrului balanţei de plăţi, pentru reglarea indirectă a dezechilibrului balanţei de plăţi prin efectuarea intervenţiilor pe piaţa valutară în scopul realizării politicii monetare şi valuatre ale Băncii Naţionale a Moldovei, precum şi în alte scopuri. Alte active valutare sunt acele active valutare, care aparţin Băncii Naţionale a Moldovei şi care nu fac parte din activele oficiale de rezervă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Iul. 2025, 10:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Iul. 2025, 10:11 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul din Monaco este implicat într-o anchetă penală discretă, care durează de cinci ani, privind posibila acordare preferențială a unui contract public către compania de elicoptere Monacair, deținută de Andrea și Pierre Casiraghi, nepoții prințului Albert II. Informațiile au fost dezvăluite de agenția Bloomberg, care citează surse judiciare și documente din anchetă.

Potrivit anchetatorilor, o funcționară de rang înalt ar fi deschis un canal informal de comunicare cu reprezentanții Monacair și le-ar fi transmis instrucțiuni clare privind criteriile necesare pentru câștigarea contractului, care viza ruta aeriană dintre Monaco și Aeroportul Internațional din Nisa.

Fosta funcționară Catherine Mariani, acum pensionată, a declarat în fața poliției că „rezultatul era predeterminat”. În mărturia sa, ea a spus că „oferta Monacair era preferată” și că „probabil acest lucru se datora faptului că Pierre și Andrea Casiraghi erau membri ai familiei princiare”.

Autoritățile din principat se pregătesc acum să îi audieze oficial pe cei doi Casiraghi, o măsură cu implicații politice sensibile care pune presiune directă pe prințul Albert. Acesta, alături de nepoții săi, neagă orice abatere legală sau influență exercitată în procesul de atribuire a contractului.

Ruta Nisa–Monaco este una extrem de profitabilă și strategică pentru accesul rapid în principat, iar licitația pentru drepturile de operare a fost una strict reglementată. În ciuda acestui fapt, ancheta a scos la iveală suspiciuni serioase privind lipsa de imparțialitate și posibila utilizare a influenței de familie.

În timp ce publicul monegasc și presa internațională urmăresc cu atenție evoluția cazului, palatul princiar tace. Este pentru prima dată în ultimii ani când familia conducătoare a Monaco se confruntă cu o anchetă penală care implică direct interese financiare personale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA