Bani.md

Rezultatele Expoziției "Fabricat în Moldova" 2019, la care și-au expus produsele peste 450 de agenți economici

Rezultatele Expoziției

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI) a prezentat rezultatele Expoziției naționale "Fabricat în Moldova" 2019 în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit lui Sergiu Harea, președintele CCI a RM, cea de-a XVIII-a ediție a Expoziției naționale "Fabricat în Moldova" 2019 a fost vizitată de circa 53 mii de persoane, care au fost mulțumiți de calitatea produselor și de prețurile expozanților. Printre vizitatori se numără și persoane din România, Franța, Letonia, Olanda, Belgia, Marea Britanie, Pakistan, Italia. Tot odată, expoziția a fost vizitată de un număr considerabil de studenți și elevi. Aceştia şi-au arătat interesul nu doar faţă de produsele autohtone, dar şi faţă de programul de afaceri, participând la seminare, conferinţe şi mese rotunde. De-a lungul expoziției, au fost inițiate peste 60 de contracte de colaborare și acorduri de intenție dintre agenții economici autohtoni și reprezentanții de peste hotare. Majoritatea contractelor încheiate au fost din domeniul conservării fructelor și legumelor, ambalării, textilelor, prestărilor de servicii etc.

Cei 450 agenți economici care reprezintă industria alimentară, ramura vitivinicolă, industria mobilei, industria ușoară, utilaje, tehnică și aparataje, instituții de cercetări științifice, meșteri populari şi alte domenii și-au prezentat produsele și serviciile pe o suprafață de peste 4680 m.p. Totodată, în cadrul expoziției au fost organizate 11 activităţi din cadrul programului de afaceri, la care au participat circa 1450 de persoane

"Expoziția națională "Fabricat în Moldova" a demonstrat încă o dată că este pe bună dreptate cea mai eficientă platformă de promovare a produselor autohtone, de cercetare a opiniei consumatorilor, noilor produse și servicii și scoaterea în evidență a nivelului de competitivitate a companiilor naţionale. Rezultatele sondajului realizat de CCI a RM ne arată că agenții economici participă la expoziție pentru: 70%- să găsească clienți și parteneri noi; 60%- să își mențină imaginea pe piață; 55%- pentru a promova/ lansa un produs/ serviciu nou; 45%- pentru a informa consumatorul despre produsele/ serviciile sale și 35%- întâlnirea cu partenerii de afaceri", a mai spus Sergiu Harea.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000