internship rlive tv 4
Republica Moldova ar putea avea primul tronson de cale ferată electrificată construit după standarde europene până în anii 2027-2028. Vicepremierul și ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, a anunțat că semnarea contractului pentru construcția primului segment este planificată până la sfârșitul lunii mai.
Într-un interviu acordat IPN, oficialul a declarat că proiectul prevede construcția unei noi linii feroviare electrificate cu ecartament european, care va lega Iași de Ungheni. Investiția este estimată la circa 33 de milioane de euro și va fi realizată în parteneriat cu autoritățile române și cu sprijinul Uniunii Europene.
Potrivit lui Bolea, partea română va construi infrastructura până la podul feroviar de frontieră, iar Republica Moldova va reconstrui podul și segmentul de cale ferată de pe teritoriul său. Contribuția Guvernului de la Chișinău este estimată la aproximativ 8 milioane de euro.
În paralel, autoritățile pregătesc extinderea proiectului până la Chișinău. Conform planurilor, până în 2027 ar urma să fie finalizat studiul de fezabilitate pentru construcția unei linii feroviare electrificate cu ecartament european între Ungheni și Aeroportul Internațional Chișinău.
Noua infrastructură feroviară va fi construită de la zero, conform standardelor Uniunii Europene, iar traseul va urma în mare parte actuala cale ferată dintre Ungheni și Chișinău. „Primul tronson va intra în faza de proiectare în 2026, iar în 2027-2028, cel mai probabil, va fi construit”, a declarat Vladimir Bolea.
Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!
-
1Topul celor mai mari economii ale lumii în 2026: Moldova, între Botswana și Macedonia de Nord
-
2Boom pe hârtie, colaps în realitate! Profiturile asigurătorilor s-au prăbușit cu 75%
-
3Lege nouă pentru ipoteci: Dobânzile, limitate la 25%, iar creditele „din impuls” pot fi blocate
-
4Liber la scumpiri? Guvernul a eliminat plafonarea adaosurilor comerciale la produsele de bază
-
5Scandal la numirea din ANRE! Candidat votat, dar criticat pentru răspunsuri „zero”
