Salariul mediu crește în statistici, dar un sfert din populație - săracă lipită pământului

Moldovenii sunt tot mai săraci de la un an la altul. Datele Biroului Național de Statistică relevă că în anul 2019 rata sărăciei absolute a fost de 25,2%, iar pragul a fost de 2095 de lei. Asta în timp ce salariul mediu, pe care l-au avut moldovenii în trimestrul trei al anului 2020, a fost de 8074 lei mai mare cu 3% față de trimestrul precedent.

Banca Mondială susține în previziunile economice pentru anul 2020 spune că economia Republicii Moldova se va contracta de o magnitudine nemaivăzută de la marea recesiune globală din anul 2009. Pierderile asociate cu câștigurile salariale și scăderea remiterilor din cauza carantinei în Moldova dar și la principalii săi parteneri economici vor afecta negativ gospodăriile casnice. În context, instituția financiară se va înrăutăți, respectiv sărăcia va crește cu un punct procentual în acest an până la circa 13%.

Efectele nu sunt benefice pentru Republica Moldova cu privirea la poziția pe piața internațională. Acest lucru înseamnă că cei care privesc țara noastră arată că e este o piață proastă și nesigură pentru investiții. Astfel, dacă cineva va dori sa investească în Republica Moldova ar trebui să aștepte pentru că se va lovi de două lucruri care nu sunt clare: primul este factorul intern, asta înseamnă stabilitatea politică, iar al doilea este factorul extern, și anume, faptul că Republica Moldova nu poate ieși din criza de coronavirus daca nu primește fonduri străine. Or, țara noastră continuă să fie măcinată de sărăcie, corupție și instabilitate politică.

„Mediul de reședință este un factor important în determinarea nivelului de bunăstare a populației. Populația rurală este expusă unui risc de sărăcie mult mai mare decât populația din urbe. Rata sărăciei în anul 2019 în mediul rural a constituit 34,5% față de 11,2% în mediul urban. De asemenea, în profil regional se observă, că nivelul sărăciei este mult mai mare în regiunea de Sud (40,4%), în timp ce în mun. Chișinău este mult mai redus (4,4%)”, potrivit datelor BNS.

Totodată, sărăcia variază și în funcție de nivelul de educație al capului gospodăriei și, respectiv, probabilitatea de a fi sărac este mai mică în cazul gospodăriilor cu un nivel mai înalt de instruire al principalului întreținător. Fiecare nivel de educație în plus al capului gospodăriei înseamnă o scădere a ratei sărăciei, de la 78,3% pentru gospodăriile unde capul gospodăriei are studii primare sau nu are studii, până la 4,6% în cazul gospodăriilor unde capul gospodăriei are studii superioare.

Republica Moldova rămâne țara cu cele mai mici venituri comparativ cu statele din regiune. De exemplu, venitul mediu ajustat per capita constituie 2050 USD sau 75% din cel al Ucrainei și doar 29% din cel al României. Or, salariul mediu, care este principala sursă de venit constituie doar a cincea parte, pentru moldoveni, din media salariilor Europei Centrale și de Est. Astfel, se acumulează un deficit al nivelului de trai – populația consumă mai mult decât câștigă.

PIB per capita, 2019

Moldova - 4503 USD per capita

Romania - 12919 USD per capita

Ucraina - 3659 USD per capita

 

Nivelul scăzut al veniturilor alimentează sărăcia populației. Or, problema este în durabilitatea veniturilor. În ultimii ani ponderea prestațiilor sociale a ajuns la 18,7% și al remitențelor la 12,5% care prin definiție nu pot servi drept surse durabile de venituri: remitențele au tendința, cu timpul, să scadă pe măsura reîntregirii familiilor migranților moldoveni în țările unde au plecat. Iar, prestațiile sociale, în contextul constrângerilor bugetare și a îmbătrânirii demografice, acestea vor servi mai curând drept sursă de riscuri și vulnerabilități sociale.

Estimările arată o majorare a ratei sărăciei în Republica Moldova pe fundalul reducerii populației, diminuării forței de muncă și a lipsei locurilor de muncă.

Alte stiri

Pfizer întârzie cu livrarea vaccinului în UE. Comisia Europeană va solicita explicații de la grupul farmaceutic

Comisia Europeană va solicita explicații de la grupul farmaceutic Pfizer pentru noile întârzieri ce vor apărea săptămâna viitoare în livrarea de vaccinuri COVID-19 pentru țările membre ale Uniunii Europene, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Executivului comunitar, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Pe care rute de troilebuz se va face testarea taxării electronice

Conform IPN, spre testare taxării electronice sunt propuse rute cu peste 20 de unități de transport .

Țările din care moldovenii au primit bani în decembrie. Top 5

În luna decembrie,suma de bani transferată prin intermediul băncilor licențiate, din străinătate în favoarea persoanelor fizice a fost de 147,84 milioane de dolari. Suma a crescut cu 36,9% față de luna decembrie a anului 2019 2019. Cele mai mari tranferuri au fost de 4% și provin din partea țărilor Uniunii Europene (UE), 13,6% din partea țărilor CSI și 39,6% vin din alte țări ale lumii.

Inteligența emoțională în leadership. Domeniile IE

Noțiunea de inteligență emoțională(IE) a început să fie aplicată din ce în ce mai multe domenii, printre care este și mediul de afaceri. Daniel Goleman împreună cu Annie McKee și Richard Boyatzis a demonstrat, în cartea „Inteligența emoțională în leadership”, legătura strânsă care există între inteligența emoțională și leadership. Ei spun că liderii adevărați fac apel la emoții, iar succesul lor depinde de cum aceștia acționează acționează.

Ultimele ȘTIRI

Pfizer întârzie cu livrarea vaccinului în UE. Comisia Europeană va solicita explicații de la grupul farmaceutic

Comisia Europeană va solicita explicații de la grupul farmaceutic Pfizer pentru noile întârzieri ce vor apărea săptămâna viitoare în livrarea de va...

Pe care rute de troilebuz se va face testarea taxării electronice

Conform IPN, spre testare taxării electronice sunt propuse rute cu peste 20 de unități de transport .

Țările din care moldovenii au primit bani în decembrie. Top 5

În luna decembrie,suma de bani transferată prin intermediul băncilor licențiate, din străinătate în favoarea persoanelor fizice a fost de 147,84 ...

Inteligența emoțională în leadership. Domeniile IE

Noțiunea de inteligență emoțională(IE) a început să fie aplicată din ce în ce mai multe domenii, printre care este și mediul de afaceri. Daniel Gol...

Joburi de viitor: (22) Consilier de 100 de ani

Acum urmează o serie de joburi de viitor din categoria „PEOPLE JOBS”. În viitor, viața noastră va fi extinsă prin progresele înregistrate în medici...

Vezi toate știrile