Șapte soluții pentru consolidarea sistemului bancar moldovenesc, propuse de Expert-Grup (INFOGRAFIC)

Criza bancară care a perturbat economia moldovenească în 2015 poate fi atenuată printr-un Plan ce conține 7 măsuri urgente, implementate atât la nivelul BNM și altor instituții relevante, cât și la nivelul băncilor comerciale, în următorii doi ani. Acest plan ar atenua consecințele crizei și preveni crize similare pe viitor. Centrul Analitic Independenta "Expert-Grup" a elaborat un studiu care…

Criza bancară care a perturbat economia moldovenească în 2015 poate fi atenuată printr-un Plan ce conține 7 măsuri urgente, implementate atât la nivelul BNM și altor instituții relevante, cât și la nivelul băncilor comerciale, în următorii doi ani. Acest plan ar atenua consecințele crizei și preveni crize similare pe viitor.

Centrul Analitic Independenta "Expert-Grup" a elaborat un studiu care include măsurile ce trebuie luate urgent pentru consolidarea sistemului bancar, pe care l-a prezentat în cadrul unei conferințe de presă. Anterior, studiul a fost dezbătut și în cadrul unei ședințe închise la care au participat reprezentanții tuturor instituțiilor vizate.

La baza Planului de consolidare a sectorului bancar stau două principii fundamentale:  (1) o bancă centrală independentă și bine echipată cu instrumente moderne de monitorizare și reglementare bancară; (2)  bănci comerciale administrate și deținute de persoane profesioniste și integre, cu guvernanță corporativă exemplară și suficient capitalizate pentru a putea absorbi pe cont propriu orice eșec de management.

Iată setul de șapte măsuri propus de autorii studiului:

1. Întărirea independenței BNM. Acțiunile în acest sens trebuie să vizeze eliminarea pârghiilor prin care anumite cercuri de interese politice sau private pot pune presiuni asupra băncii centrale. Pe lângă sporirea eficienței activităților de reglementare aceasta asigură și o mai bună responsabilizare a băncii centrale.

2. Fortificarea monitorizării și supravegherii bancare. Măsurile se referă la diminuarea factorului uman în procesul de monitorizare și reglementare prin implementarea soluțiilor TIC, sporirea capacității BNM în a identifica și contracara activitățile concertate, înăsprirea sancțiunilor penale pentru abuzul de piață și alte încălcări din partea băncilor comerciale, dar și  eficientizarea comunicării și coordonării între instituțiile responsabile în mod direct sau indirect de stabilitatea financiară.

3. Sporirea transparenței acționarilor din sistemul bancar. Este necesară instituirea unui mecanism clar de evaluare a „calității” acționarilor pentru a nu admite deținerea acțiunilor bancare de către persoane cu profil de integritate dubios. În acest sens, acțiunile trebuie să vizeze implementarea și instituționalizarea testului fit-and-proper (standarde minime de integritate și transparență) și facilitarea schimbului de informații cu statele de reședință a acționarilor finali ai băncilor.

4. Îmbunătățirea guvernanței corporative în bănci. Sunt necesare atât măsuri motivaționale, printre care elaborarea și promovarea unui Cod general de Guvernanță Corporativă, elaborarea și publicarea anuală a rapoartelor privind transparența gestionării riscurilor și promovarea unor standarde etice și profesionale pentru funcționarii din cadrul băncilor, cât și măsuri coercitive, cum ar fi înăsprirea sancțiunilor pentru guvernarea improprie.

5. Responsabilizarea managerilor bancari. Autorii studiului propun dezvoltarea principiului verificării duble (eng: four eye approach), dar și implementarea mecanismului de bail-in, în care acționarii sub obligați să acopere din sursele proprii pierderile și orice alte consecințe ale management-ului defectuos. În lista de acțiuni mai intră și sporirea independenței membrilor Consiliilor de administrație care verifică activitatea managerilor bancari și înăsprirea sancțiunilor pentru administrarea necorespunzătoare a băncilor. În acest context, Adrian Lupușor, directorul executiv al Expert-Grup și unul din autorii studiului, a declarat: „În esență, este necesar de dezvoltat un sistem în care greșelile bancherilor să fie plătite tot de bancheri, și nu de cetățeni”.

6. „De-offshorizarea” sectorului bancar. Interzicerea oricăror interacțiuni dintre bănci și companiile din regiunile care nu respectă standardele de transparență, precum și armonizarea deplină a legislației autohtone cu prevederile UE în domeniul spălării banilor.

7. Sporirea capacității băncilor de a absorbi pierderi. Este necesară revizuirea indicatorilor prudențiali conform prevederilor Basel III, delimitarea unor cerințe și mai stringente pentru băncile sistemice în raport cu băncile mici și majorarea plafonului de garantare a depozitelor bancare.

Expert-Grup se angajează să monitorizeze acțiunile autorităților orientate spre stabilizarea sectorului bancar și prevenirea crizelor similare pe viitor.

Ultimele ȘTIRI

Armenia a bombardat mai multe localități din Azerbaidjan. Sunt înregistrate decese și răniți în rândul civililor și militarilor

Forțele armate din Armenia au bombardată în această dimineață pozițiile Azerbaidjanului, de-a lungul liniei frontului, unde se regăsesc și persoane...

Ce sigur nu trebuie să faci, dacă ai probeleme cu finanțele

Dacă vă aflați într-o gaură financiară, este important să evitați lucrurile stupide pentru a nu vă săpa groapa și mai adânc.

LG Moldova: Casa viitorului mai aproape decât crezi!

Cu câțiva ani în urmă, Big Data și Internetul era menționat în previziunile futuriste, iar astăzi reprezintă o realitatea perfect normală fără de c...

MAIB și Opera Națională vă îndeamnă să fim la distanță și, totuși, împreună prin cultură și muzică bună

Cel mai impresionant eveniment cultural al teatrului liric național revine în scenă cu ediția a 28-a a Festivalului Internațional de Operă și Balet...

LG Virtual Exhibition- Life’s Good from Home

În fiecare an, compania LG ne încântă cu noile sale produse unice, precum: primul televizor OLED rulabil, cel mai tare frigider InstaViewThinQ cu u...

Vezi toate știrile