Sezonul termic a început. Ce trebuie să facă locuitorii capitalei pentru a se conecta la căldură

Primăria municipiului Chișinău informează că locuitorii orașului pot solicita conectarea apartamentelor la sursa centralizată de încălzire, chiar dacă sezonul termic 2020-2021 încă nu a început. Declarații în aceste sens au fost făcute astăzi de responsabilii municipalității, din cadrul ședinței operative săptămânale.

Primăria municipiului Chișinău informează că locuitorii orașului pot solicita conectarea apartamentelor la sursa centralizată de încălzire, chiar dacă sezonul termic 2020-2021 încă nu a început. Declarații în aceste sens au fost făcute astăzi de responsabilii municipalității, din cadrul ședinței operative săptămânale.

Consilierul primarului general, Tudor Gîrbu, a precizat că, de regulă, conectarea întregului fond locativ la agentul termic are loc atunci când trei zile consecutiv sunt înregistrate temperaturi medii zilnice de până la +10 ˚C. Totuși, locuitorii orașului care se confruntă cu disconfort termic în locuințe și sunt conectați la rețeaua termică centralizată, pot solicita conectarea, în regim de vară, prin cereri adresate către gestionarul fondului locativ.

În prezent, la sursa centralizată de încălzire sunt conectate 12 blocuri de locuințe, o instituție de învățământ și 2 agenți economici.

Care este procedura de conectare a blocului la încălzire?

Solicitați conectarea căldurii în bloc de la administrator (date de contact: Pentru Consumatori – Contacte GFL).

Ulterior, administratorul blocului locativ va depune  o cerere în care solicită conectarea la energie termică a blocului dumneavoastră, la care va anexa  pașaportul pregătirii instalațiilor de termoficare.

Documentele  urmează a fi depuse  la sediul teritorial al întreprinderii, în funcție de sector.

Imediat după înregistrarea solicitării, specialiștii noștri verifică posibilitatea conectării imediate, iar în decurs de 3 ore vă veți bucura de căldură în calorifere.

Se permite reglarea consumului de agent termic la branșament?

Se permite reglarea consumului de agent termic la branșament doar de către responsabilii de contor și reprezentanții gestionarilor fondului locativ cu condiția asigurării echitabile a tuturor apartamentelor/locuințelor cu energie termică, în special apartamentele/locuințele amplasate în extremitățile blocului. Responsabilitatea pentru calitatea repartizării energiei termice în blocul locativ o poartă gestionarul fondului locativ.

Alte stiri

Asociația Patronală a Parcurilor Industriale din Republica Moldova are un nou președinte

La data de 24 noiembrie curent, în cadrul Adunării Generale a Asociației Patronale a Parcurilor Industriale din Republica Moldova (APPIM) în funcția de Președinte a fost ales cu vot unanim dl. Stanislav Rusu, directorul Societății pe Acțiuni ”TRACOM”.

Lege nouă! Moldovenii vor continua să fie transportați în pericol, cu microbuze vechi sau marfare reutilate, în timp ce statul nu va putea incasa taxele din transport

Nepăsare sau atentat la siguranța pasagerilor, printr-o nouă lege?! Moldovenii riscă să fie transportați în continuare cu microbuze învechite sau reutilate din transport marfar în transport pentru pasageri. De asemenea, noua lege creează condiții pentru abuzuri și evaziuni fiscale.

Ultimele ȘTIRI

Moldindconbank a lansat primul bancomat full contactless din țară!

PRIMUL BANCOMAT FULL CONTACTLESS DIN MOLDOVA

Asociația Patronală a Parcurilor Industriale din Republica Moldova are un nou președinte

La data de 24 noiembrie curent, în cadrul Adunării Generale a Asociației Patronale a Parcurilor Industriale din Republica Moldova (APPIM) în funcți...

Lege nouă! Moldovenii vor continua să fie transportați în pericol, cu microbuze vechi sau marfare reutilate, în timp ce statul nu va putea incasa taxele din transport

Nepăsare sau atentat la siguranța pasagerilor, printr-o nouă lege?! Moldovenii riscă să fie transportați în continuare cu microbuze învechite sau r...

Victor Pușcaș: Dreptul la Internet trebuie să fie stipulat în Constituția Republicii Moldova

DREPT CONSTITUȚIONAL

17,5 milioane Euro vor fi oferite de BERD și MAIB pentru susținerea afacerilor mici și mijlocii din țară

MAIB ȘI LINIA DE CREDITARE EU4BUSINESS-BERD

Vezi toate știrile