Șoselele morții din Moldova! Autoritățile de la drumuri se apucă să le numere

05 Oct. 2023, 15:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Oct. 2023, 15:02 // Actual //  bani.md

Pe tronsoanele de drum unde este înregistrat un număr mai mare de accidente va fi realizat, în mod obligatoriu, auditul de siguranță rutieră. Un proiect de lege privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a fost aprobat de Parlament în prima lectură cu 54 de voturi.

Proiectul legii privind gestionarea siguranței rutiere stabilește cadrul instituțional și modul de gestionare a siguranței infrastructurii pe rețeaua de drumuri publice, precum și transpune directiva Uniunii Europene, care stipulează măsuri suplimentare de gestionare a siguranței rutiere pentru a crește gradul de siguranță a circulației pe drumurile publice. Prin realizarea obligatorie a auditului de siguranță rutieră, autoritățile urmăresc ca măsurile de prevenire a accidentelor să fie adoptate în faza de proiectare. În context, autoritatea responsabilă de gestionarea siguranței infrastructurii rutiere va fi Biroul de Investigare a Accidentelor și Incidentelor în Transporturi.

Potrivit autorilor inițiativei legislative, realizarea auditului de siguranță rutieră la faza incipientă a proiectelor are drept scop sporirea siguranței rutiere, reducerea riscurilor și economisirea resurselor financiare. De exemplu, după reabilitarea, în perioada 2010-2012, a tronsonului drumului național R6 Chișinău – Orhei – Bălți, între kilometrii 14-35, s-a stabilit faptul că numărul de accidente grave a crescut cu 40 % față de media ultimilor cinci ani. Din această cauză, în primii ani după realizarea lucrărilor, a mai fost construit un parapet de protecție de 40 de kilometri și au fost instalate două semafoare. Pentru realizarea acestor lucrări, au fost alocate suplimentar fonduri de peste 37 de milioane de lei.

De menționat că, în prezent, auditul de siguranță rutieră este realizat doar în cadrul proiectelor cu finanțare internațională. Mai mult, acest lucru se întâmplă doar la cererea expresă a donatorului, iar acest audit este realizat doar de specialiști din străinătate, deși, în Republica Moldova, activează auditori locali certificați.

Banca Mondială a realizat un studiu care demonstrează că, din cauza accidentelor rutiere, bugetul Republicii Moldova înregistrează pierderi de milioane.

Potrivit datelor statistice, în anul 2022, s-au înregistrat 2312 accidente rutiere. În urma lor, 217 persoane și-au pierdut viața, iar 2586 au suferit diverse traumatisme.

Proiectul de lege urmează a fi votat și în lectura a doua.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Mai 2025, 16:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Mai 2025, 16:35 // Actual //  Ursu Victor

Maxim Brăila, cunoscut în trecut pentru declarațiile sale elogioase la adresa președintelui rus Vladimir Putin, a fost numit în funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor în cadrul Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC). Numirea sa a fost votată de 57 de deputați în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

Decizia a venit în urma unui concurs public organizat de Comisia economie, buget și finanțe, care l-a propus pentru un mandat de șapte ani, fără posibilitate de reînnoire. Brăila este licențiat în drept, magistru în științe economice și drept public, și urmează studii de doctorat la Universitatea de Studii Europene din Moldova. El a activat atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv în poziții de conducere.

Agenția pentru Soluționarea Contestațiilor este un organ colegial format din șapte consilieri, inclusiv directorul general, iar atribuțiile acesteia vizează examinarea contestațiilor în cadrul achizițiilor publice.

Maxim Brăila a apărut pentru prima dată în atenția opiniei publice în mai 2011, când, fiind elev în clasa a XII-a, s-a înscris în cursa electorală pentru Consiliul Municipal Chișinău, ca independent. A obținut puțin peste 200 de voturi, adică 0,06% din sufragii.

În acea campanie, Brăila declara că vrea să fie „un politician de tipul lui Vladimir Putin – un lider adevărat care se gândește la cetățeni”, subliniind totuși că nu susține regimul nedemocratic de la Moscova. Ulterior, a afirmat că a ales să nu se alinieze partidelor politice pentru a nu fi controlat de „mafioți și oligarhi”, potrivit unui material al Europei Libere.

Numirea sa într-o funcție-cheie într-o instituție cu rol esențial în integritatea proceselor de achiziții publice ridică semne de întrebare legate de evoluția ideologică a fostului candidat independent și de criteriile de integritate care au stat la baza selecției.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO