Stoparea executărilor silite se lasă așteptată. Fermierii încă sunt lăsați la mila executorilor

27 Nov. 2025, 13:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Nov. 2025, 13:42 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministra Agriculturii, Ludmila Cătlabuga, anunță că instituția pe care o conduce lucrează împreună cu Ministerul Justiției la un mecanism de protecție destinat fermierilor aflați în dificultate și supuși executărilor silite. Potrivit acesteia, proiectul unui act normativ a fost deja transmis Ministerului Justiției, iar ministrul de resort a confirmat că documentul urmează să fie examinată, îmbunătățit și promovat cât mai rapid.

Cătlabuga a subliniat că obiectivul principal este stoparea executărilor silite în cazul fermierilor care au un plan clar de restructurare, astfel încât să fie evitate falimentele în lanț din sectorul agricol. Ministra accentuează însă că măsura nu reprezintă o anulare a datoriilor, iar fermierii își vor păstra obligațiile față de creditori. „Vrem să oprim acele executări silite și să nu avem ridicări de bunuri de la fidejusori, dar doar pentru fermierii care au un plan de restructurare clar și viabil. Această perioadă de protecție nu îi scapă de datorii, dar îi ajută să le onoreze și să evite insolvența”, a explicat Cătlabuga.

Oficiala a menționat că proiectul este doar prima componentă a unui pachet mai amplu de măsuri legislative, care va viza inclusiv finanțarea în sectorul agricol și crearea unor instrumente suplimentare de sprijin pentru fermierii afectați de pierderi, datorii sau dificultăți financiare. Ministerul Agriculturii și Ministerul Justiției se află în dialog permanent pentru ajustarea cadrului normativ.

„Suntem în discuții bune cu Ministerul Justiției și ne dorim ca actul să fie promovat cât mai rapid. Înțelegem atât situația fermierilor care riscă să intre în insolvență, cât și responsabilitatea față de creditori. Este important să găsim o soluție echilibrată”, a declarat Cătlabuga.

Proiectul urmează să fie analizat în detaliu de Ministerul Justiției, iar ulterior să fie înaintat Guvernului pentru aprobare, astfel încât mecanismul de protecție să poată intra în vigoare în cel mai scurt timp.

La începutul lunii noiembrie, Asociația „Forța Fermierilor” anunța depsre situația dramatică din sudul Republicii Moldova, unde agricultorii afectați de secetă sunt hărțuiți și deposedați abuziv de executori judecătorești, în pofida faptului că mulți dintre ei au planuri de restructurare aprobate de instanțe. Într-o scrisoare publică adresată autorităților statului, organizația cere intervenția imediată a Guvernului și Parlamentului și instituirea unui moratoriu asupra executărilor silite.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Ian. 2026, 18:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Ian. 2026, 18:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Costul investiției în linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești–Chișinău va fi inclus în tariful la energia electrică, însă acest lucru nu trebuie interpretat ca o majorare imediată a facturilor, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, vorbim despre o ajustare de aproximativ 5%, care reflectă exclusiv costul investiției în infrastructura energetică strategică. „Nu vorbim de majorări acum. Vorbim că costul liniei, costul de investiții, va fi reflectat în tarif. Vorbim de o ajustare de aproximativ 5%”, a explicat Junghietu.

El a subliniat că această ajustare înseamnă doar câțiva bănuți în plus față de tariful actual și că evoluția prețurilor pe piețele regionale poate compensa acest efect. „Dacă prețurile regionale, prețul mediu de achiziție, vor scădea, tarifele vor fi ajustate la o anumită perioadă”, a precizat ministrul.

Dorin Junghietu a reamintit că tarifele la energie nu sunt fixe și pot varia în funcție de costurile reale de achiziție. „Știm foarte bine că astă vară, în luna august, tarifele au fost ajustate în scădere. Ne aducem aminte. În vară, tarifele au fost reduse cu 40 și cu 50 de bani”, a spus ministrul.

Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane și leagă Stația Electrică Vulcănești 400 kV de Stația Electrică Chișinău 330 kV. Capacitatea de transport a liniei va ajunge până la 630 MVA, echivalentul a peste 50% din consumul de energie al țării în perioadele de vârf. Costul proiectului se ridică la circa 61 de milioane de euro.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!