Strategia energetică 2050, lansată fix înainte de alegeri! Promisiuni de facturi mici și energie verde

12 Sept. 2025, 11:02
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Sept. 2025, 11:02 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat lansarea Strategiei Energetice a Republicii Moldova până în 2050, prezentată ca un plan pentru viitorul energetic al țării. Documentul prevede investiții masive în eficiență energetică, regenerabile și infrastructură, dar și măsuri sociale pentru protejarea celor mai vulnerabili.

Până în anul 2050, autoritățile își propun ca peste 80% din energia electrică să fie produsă local, din surse regenerabile, cu noi conexiuni de interconectare cu România și Uniunea Europeană și cu o capacitate de schimb de 2.000 MW. Totodată, strategia include constituirea de stocuri de gaze și electricitate, pentru a elimina riscul de șantaj energetic.

La nivel intern, Guvernul promite granturi de până la 70% pentru renovarea locuințelor și eficientizarea consumului, modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți, dar și facturi mai mici pentru cetățeni. Printre priorități se regăsesc și transportul ecologic – trenuri electrificate și infrastructură extinsă pentru mașinile electrice.

Pentru protecția consumatorilor vulnerabili, strategia prevede compensații țintite și instalarea contoarelor inteligente, cu o țintă de 100.000 de unități până în 2027, echivalentul a circa 8% din gospodăriile din țară.

„Strategia Energetică 2050 nu este doar despre energie, este despre siguranță, bunăstare și mai multe oportunități pentru cetățenii noștri. Este despre sute de locuri de muncă, bani investiți acasă, într-o Moldovă mai puternică și conectată la rețeaua europeană”, a declarat ministrul Dorin Junghietu.

Lansarea are loc cu doar două săptămâni înainte de alegerile parlamentare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Iun. 2026, 16:03
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
12 Iun. 2026, 16:03 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Antreprenorul american Elon Musk a devenit primul om din istorie a cărui avere a depășit pragul de 1 trilion de dolari, după succesul listării la bursă a companiei sale spațiale SpaceX.

Potrivit publicației The Wall Street Journal, oferta publică inițială (IPO) a companiei s-a încheiat joi, atrăgând investiții de aproximativ 75 de miliarde de dolari. În urma listării, valoarea de piață a grupului care reunește afacerile spațiale SpaceX și Starlink, precum și compania de inteligență artificială xAI, a ajuns la aproape 1,8 trilioane de dolari.

Participația deținută de Elon Musk în aceste companii este evaluată la aproximativ 690 de miliarde de dolari.

La această sumă se adaugă participațiile sale în Tesla, precum și în alte afaceri precum Neuralink și The Boring Company, dar și alte investiții și proprietăți. Astfel, averea totală a miliardarului în vârstă de 54 de ani a depășit pragul simbolic de 1 trilion de dolari.

Potrivit Reuters, valoarea reală a averii lui Musk ar putea ajunge chiar la 1,1 trilioane de dolari, dacă sunt incluse și acțiunile pe care omul de afaceri urmează să le primească în viitor în baza unor programe de compensare.

Succesul listării SpaceX a fost alimentat de interesul uriaș al investitorilor. Conform Bloomberg, cererea pentru acțiuni a depășit de peste patru ori numărul titlurilor disponibile în ofertă.

IPO-ul SpaceX a devenit astfel cea mai mare listare din istorie după valoarea capitalului atras, depășind toate recordurile anterioare de pe piețele financiare.

Totuși, analiștii atrag atenția că averea lui Musk rămâne strâns legată de evoluția bursieră a companiilor sale. O eventuală scădere semnificativă a acțiunilor ar putea reduce rapid valoarea netă a averii sale.

Pentru comparație, averea celui de-al doilea cel mai bogat om din lume, cofondatorul Google, Larry Page, este estimată la aproximativ 300 de miliarde de dolari, adică mai puțin de o treime din averea actuală a lui Elon Musk.