Bani.md

Suma record cu care s-a vândut o bijuterie care a aparţinut Mariei Antoaneta

Suma record cu care s-a vândut o bijuterie care a aparţinut Mariei Antoaneta

Un pandantiv cu perlă şi diamant din colecţia de bijuterii a Mariei Antoaneta, renumita regină a Franţei din secolul al XVIII-lea, a fost vândută pentru suma de 36 de milioane de dolari la o licitaţie în Geneva, a anunţat Sotheby’s.

Acesta a fost un preţ record pentru vânzarea unei perle. Într-un mesaj postat pe Twitter, Sotheby’s descrie o „perlă naturală excepţională cu o dimensiune extraordinară”, informează Agerpres.
Casa de licitaţie a vândut miercuri în total nouă bijuterii care au aparţinut reginei franceze (1755-1793).

Acestea făceau parte dintr-o licitaţie mai mare de bijuterii ale Casei de Bourbon-Parma, una dintre cele mai importante case dinastice din Europa.

Maria Antoaneta, fostă arhiducesă austriacă, şi soţul ei regele Ludovic al XVI-lea au fost ghilotinaţi în timpul Revoluţiei Franceze (1789-1799).

Bijuteriile au fost vândute în străinătate cu puţin timp înainte ca cei doi să fie arestaţi şi încarceraţi. Acestea au rămas în posesia familiei de Bourbon-Parma timp de 200 de ani.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000