Bani.md

Suport în valoare de circa 7,2 milioane de lei pentru producătorii agricoli din Republica Moldova. DETALII

Suport în valoare de circa 7,2 milioane de lei pentru producătorii agricoli din Republica Moldova. DETALII

Aproape 7,2 milioane de lei vor fi acordate unui număr de 28 de producători agricoli din Republica Moldova, selectați spre finanțare, ca urmare a celui de-al șaptelea apel al Programului de Granturi post-investiționale destinate Managementului Durabil al Terenurilor (MDT). Acestora le vor fi compensate investițiile efectuate în procurarea de semănători No-Till, stropitori, combine, tocătoare precum și pentru înființarea unui bazin de captare a apelor pluviale. Suprafaţa totală pe care vor fi aplicate tehnologiile şi practicile de MDT finanţate în cadrul acestui apel de granturi este de peste 6,5 mii ha. 

În perioada 2014-2018, Proiectul MAC-P a lansat șapte apeluri în cadrul Programului de granturi post-investiționale destinate MDT, în rezultatul cărora 192 de producători agricoli din cei 253 care au depus dosare, au  primit suport financiar. De remarcat că 15,6% dintre beneficiari sunt femei.

Astfel, au fost compensate cheltuielile pentru investiții efectuate în procurarea a 234 utilaje (semănători – 96, stropitori – 47, tocătoare (cositori) – 43, combinatoare – 18), cât și pentru aplicarea practicilor de MDT(construcția a 3 iazuri antierozionale, 2 bazine de captare a apei pluviale și înierbarea cu lucrarea solului în jurul pomilor, în livezi).        

În total, prin intermediul Programului de Granturi post-investiționale destinate MDT, Proiectul MAC-P a oferit producătorilor agricoli din Republica Moldova sprijin financiar în valoare de peste 45,6 milioane lei, echivalentul a 2,4 milioane dolari SUA. Valoarea medie a unui grant obținut de agricultori reprezintă 237,5 mii lei.

Cei mai mulți beneficiari ai programului provin din nordul republicii. În această regiune sunt amplasați 108 producători care au beneficiat de compensarea investițiilor efectuate în tehnologii și practici MDT. În regiunea de sud, proiectul MAC-P a oferit sprijin financiar pentru 53 de producători, iar din centrul republicii sunt 31 de agricultori.

Programul de granturi post-investiționale „Managementul durabil al terenurilor” (MDT) a fost lansat în 2014 şi este parte componentă a proiectului MAC-P (Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova), finanţat din fondurile Băncii Mondiale, Guvernului Suediei, Facilităţii Globale de Mediu și Guvernului Republicii Moldova. Programul de granturi post-investiționale a s-a adresat producătorilor agricoli din întreaga republică, cu excepția celor din orașele Chișinău și Bălți, care aplică practici și tehnologii de management durabil al terenurilor, asigurând menţinerea sănătăţii şi productivităţii solului. Valoarea grantului post – investițional a constituit 50% din investiția eligibilă, cu un plafon de 20 000 dolari SUA per producător agricol. Mai multe detalii pe paginile www.aipa.gov.md, www.capmu.md.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000