Bani.md

Târgul de Cariere: Ce companii vor veni cu oferte la ediția din septembrie

Târgul de Cariere: Ce companii vor veni cu oferte la ediția din septembrie

Zeci de angajatori vor participa la o nouă ediție a Târgului de Cariere, ce se va desfășura între 21 și 22 septembrie la Palatul Național “Nicolae Sulac”. Angajatorii vor oferi locuri de muncă atât pentru persoane fără experiență, cât și poziții deschise pentru cei cu experiență. De asemenea, în cadrul Târgului sunt puse la dispoziția participanților programe de stagii și oportunități de voluntariat.

Vor fi organizate interviuri pe loc, workshop-uri, concursuri cu premii, participanții având posibilitatea de a intra în contact cu cele mai importante companii din Chișinău. 

Târgul de Cariere: Ce companii vor veni cu oferte la ediția din septembrie

La ediția precedentă a Târgului de Cariere au participat 3.300 de candidați și 42 de companii. Majoritatea candidaților care au vizitat Târgul au vârsta cuprinsă între 21 și 35 de ani.

Pentru ediția din această toamnă se preconizează un număr de peste 4.000 de participanți, locurile de muncă oferite de companii fiind din următoarele domenii: IT, Retail, Financiar-bancar, Automotive, Marketing, Servicii, Limbi străine.

Companiile care deja au confirmat participarea sunt: Orange, MobiasBanca, Banca Națională a Moldovei, EY Moldova, British American Tobacco, SEBN, Studio Moderna, MTeam și Rogob, Moldova Agroindbank și Kaufland. Pe lângă acestea, organizatorii așteaptă în continuare să fie prezente la Târg cât mai multe companii din Moldova.

„Ne bucurăm să revenim și în această toamnă la Chișinău, cu o nouă ediție a Târgului de Cariere. Sperăm să participe un număr mare de candidați, pentru că există o paletă largă de locuri de muncă oferite de companii. Așadar, fiecare participant are șansa de a-și găsi cel mai potrivit job.”, a declarat Alina Agafiței, PR-ul Târgului de Cariere.

Târgul de Cariere este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din Republica Moldova și România, reunind sute de angajatori și mii de candidați. Evenimentul a demarat în anul 2006 și are loc de două ori pe an, în sezonul de primăvară și cel de toamnă.

Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile. Mai multe detalii găsiți pe www.targuldecariere.md.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000