Bani.md

Theresa May cere amânarea BREXITULUI până la 30 iunie

Theresa May cere amânarea BREXITULUI până la 30 iunie
foto: theasianpost.co.uk

Prim-ministra Theresa May a anunţat miercuri că i-a scris preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a solicita amânarea retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană până la 30 iunie, în urma respingerii de către parlamentul de la Londra a acordului convenit cu UE, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Un oficial european a confirmat, pentru Reuters, că Donald Tusk a primit o scrisoare oficială prin care premierul britanic solicită o amânare a Brexit-ului.

După aproape trei ani de când britanicii au votat prin referendum pentru ieşirea ţării din UE şi cu doar nouă zile înainte de data oficială a retragerii, 29 martie, politicienii britanici se ceartă în continuare în privinţa a cum, când şi chiar dacă Regatul Unit va părăsi blocul la care a aderat în 1973.

„Ca prim-ministru, nu sunt pregătită să amân Brexit-ul dincolo de 30 iunie”, a declarat miercuri Theresa May într-o şedinţă furtunoasă în Camera Comunelor.

„I-am scris în această dimineaţă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a-l informa că Regatul Unit doreşte o extindere a Articolului 50 (din Tratatul de la Lisabona, n.red.) până la 30 iunie”, a declarat şefa guvernului britanic.

Ea a mai spus că intenţionează să ceară parlamentului să voteze pentru a treia oară asupra acordului de retragere, pe care Camera Comunelor l-a respins deja de două ori. Theresa May nu precizat o dată la care ar putea avea loc votul.

În ce o priveşte, Uniunea Europeană a afirmat că prelungirea ar trebui să fie ori până la 23 mai ori „semnificativ mai lungă”, iar o amânare mai lungă ar însemna că Marea Britanie trebuie să organizeze alegeri pentru Parlamentul European.

Premierul May a declarat că Marea Britanie nu este interesată să ia parte la aceste alegeri.

Un document al Comisiei Europene consultat de Reuters susţine că UE ar trebui să acorde Marii Britanii o singură prelungire, întrucât mai multe ar pune Uniunea în situaţie de blocaj.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000