Bani.md

Tot mai mulți vârstici își doresc permise de conducere! Câte persoane de peste 60 de ani au obținut documentul în 2017

Tot mai mulți vârstici își doresc permise de conducere! Câte persoane de peste 60 de ani au obținut documentul în 2017 foto simbol: adevarul.ro

Dreptul de a conduce autovehicule este tot mai solicitat în Republica Moldova, indiferent de categoriile de vârstă şi gen. Datele statistice înregistrate de Agenția Servicii Publice arată că, numărul cetățenilor cu vârsta de peste  60 de ani care solicită documentarea cu permis de conducere a crescut de șase ori în ultimii opt ani.

Dacă în anul 2009 au fost înregistrate 12 cereri de acest fel, anul trecut numărul celor care au obținut permis de conducere la această vârstă a ajuns la 72 de persoane, 47 dintre care sunt bărbați.

În primul trimestru al anului 2018 au fost eliberate 11 permise persoanelor care au peste de 60 de ani. Cel mai în vârstă șofer începător care și-a ridicat anul acesta documentul este o femeie de 67 de ani.

De menționat că în ultimii opt ani a crescut de trei ori și numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani care au solicitat pentru prima dată documentarea cu permis de conducere. Dacă în 2009 au fost eliberate 157 de permise auto, în 2017 cifra lor a ajuns la 494, iar de la începutul anului curent 76 de persoane au susținut examenul pentru obţinerea permisului de conducere.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000