Va putea statul achita pensiile și salariile până la învestirea unui nou guvern după anticipate?! Gavrilița are răspunsul

În pofida unor venituri mai mici decât cele prognozate în buget, „situația este gestionabilă”, iar cetățenii n-ar trebui să-și facă prea mari griji privind asigurarea plăților pensiilor și salariilor „până la instalarea unui nou guvern după anticipate”. Asigurările vin din partea vicepreședintei Partidului Acțiune și Solidaritate Natalia Gavrilița, candidatul redesemnat de președinta Maia Sandu la funcția de prim-ministru, în condițiile în care atât formațiunea, cât și șeful statului pledează pentru alegeri anticipate, iar unele voci își exprimă îngrijorarea privind capacitatea guvernului actual în exercițiu de a gestiona situația.

Potrivit Nataliei Gavrilița, Moldova a intrat în această criză cu „un pic de rezerve”, datorate reformelor care au fost făcute în cadrul programului cu Fondul Monetar Internațional după „furtul miliardului”, fapt ce a dus la „o situație bună în sistemul bancar – sistemul bancar are lichidități suficiente pentru a credita statul” și „mai puțin finanțează, din păcate, sectorul real”, afirmă Gavrilița. La fel, anul trecut Moldova a primit de la FMI aproape 300 de milioane de dolari care au intrat pe conturi pentru a diminua efectele crizei, iar pe contul Ministerului Finanțelor există anumite rezerve, scrie Realitatea.md.

„Foarte mult depinde de ce se va întâmpla în această primăvară. Să vedem care vor fi situațiile financiare, cum vor evolua aceste venituri prognozate la sfârșitul lunii martie când, de obicei, companiile își plătesc impozitele anuale. Este foarte important să urmărim evoluțiile în economia reală. Dacă nu există suficientă deschidere sau dialog cu oamenii de afaceri, s-ar putea să existe o descreștere care se va reflecta și asupra veniturilor”, a mai spus Natalia Gavrilița în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

În orice caz, a afirmat ea, „deocamdată situația este gestionabilă” și „există suficiente resurse și suficiente rezerve pentru a acoperi plățile care au fost puse în buget”. „Putem discuta dacă aceasta este cea mai bună utilizare sau nu, dar pentru bugetul anului 2021 există resurse și există resurse până a fi rezolvată problema cu anticipatele. De aceea, oamenii nu ar trebui să-și facă griji de capacitatea statului de a plăti pensii și salarii în următoarele luni. Există anumite riscuri, dar ar trebui să existe anumite fonduri în situația în care rămânem cu aceeași situație economică, nu se agravează situația pandemică etc., dar în situația actuală, există suficiente resurse până la instalarea unui nou guvern după alegeri anticipate”, a dat asigurări candidatul desemnat repetat la funcția de premier.

Situația însă ar putea lua o altă întorsătură dacă „prelungim această agonie” și vor continua să fie adoptate decizii care „nu sunt în interesul oamenilor, nu vin cu un pachet comprehensiv și mare pentru susținerea economiei” și dacă „nu primim banii din exterior”. „De aceea, dacă noi împingem această agonie atunci la sfârșitul anului sau poate chiar mai devreme s-ar putea să ne trezim în această situație”, a avertizat în cazul dat Gavrilița.

Cât ține de resursele necesare pentru organizarea alegerilor anticipate, potrivit ei, acestea ar putea fi organizate din fondul de rezervă al Guvernului. Dar „trebuie să vedem și decizia Curții Constituționale referitor la competențele Guvernului (n.r. în exercițiu)”, pentru că „ar putea să existe opțiuni dictate de deciziile Curții”. „Trebuie să ajungem la această situație și sunt sigură că pentru exprimarea voinței cetățenilor se vor găsi bani”, a conchis ea, adăugând că alegerile anticipate ar fi o situație excepțională, deci ar putea fi folosit fondul de rezervă în acest sens.

 

Alte stiri

Cinci filme motivaționale pe care orice antreprenor trebuie să le vadă

Daca cineva a zis ca viata de antreprenor e usoara, s-a inselat amarnic. De multi ori, acestia se lovesc de obstacole pe care unii le depasesc mai greu, altii mai usor sau unii chiar deloc. Iata cateva filme motivationale in care antreprenorii isi pot gasi inspiratia.

Ecran care nu necesită atingere. Tehnologia japoneză care ne ajută să fim în siguranță

Tehnologia ecranului tactil a început prin a fi noutate și a devenit acum parte a vieții noastre. De la ecrane de telefoane mobile la bancomate, comenzi la restaurante și nenumărate aplicații de afaceri și industriale, ecranele tactile au devenit acceptate ca o formă rapidă, convenabilă și sigură de comunicare digitală.

(FOTO) Florile Faberge din piatră - o capodoperă impresionantă. Le vei îndrăgi la prima vedere

Toată lumea a auzit cu siguranță de ouăle de Paște Faberge. Dar nu toată lumea știe că a creat flori din piatră.

Citește asta înainte de interviul de angajare: Ce să spui când ești rugat să vorbești despre tine și ce să eviți

Experiență, abilități, obiective, toate acestea și alte subiecte le poți discuta cu recruterul. Fiți deschis atunci când sunteți întrebat și vorbiți despre cee ce este relevant. Concentrați-vă pe ceea este mai important și la sigur vei obține locul de muncă.

Ultimele ȘTIRI

Cinci filme motivaționale pe care orice antreprenor trebuie să le vadă

Daca cineva a zis ca viata de antreprenor e usoara, s-a inselat amarnic. De multi ori, acestia se lovesc de obstacole pe care unii le depasesc mai ...

Ecran care nu necesită atingere. Tehnologia japoneză care ne ajută să fim în siguranță

Tehnologia ecranului tactil a început prin a fi noutate și a devenit acum parte a vieții noastre. De la ecrane de telefoane mobile la bancomate, co...

(FOTO) Florile Faberge din piatră - o capodoperă impresionantă. Le vei îndrăgi la prima vedere

Toată lumea a auzit cu siguranță de ouăle de Paște Faberge. Dar nu toată lumea știe că a creat flori din piatră.

Citește asta înainte de interviul de angajare: Ce să spui când ești rugat să vorbești despre tine și ce să eviți

Experiență, abilități, obiective, toate acestea și alte subiecte le poți discuta cu recruterul. Fiți deschis atunci când sunteți întrebat și vorbiț...

(STUDIU) Femeile din UE, subreprezentante în funcțiile de conducere. În ce țară sunt cele mai multe „ȘEFE”

Peste 9,5 milioane de persoane ocupau în trimestrul trei din 2020 o funcție de conducere în Uniunea Europeană, 6,2 milioane fiind bărbați și 3,3 mi...

Vezi toate știrile