Bani.md

Valeriu Munteanu: ”Ucraina nu a renunțat la ideea de a construi hidrocentralele pe Nistru. Nu este exclus să se ajungă la un litigiu”

Valeriu Munteanu: ”Ucraina nu a renunțat la ideea de a construi hidrocentralele pe Nistru. Nu este exclus să se ajungă la un litigiu”

Deşi Ucraina a acceptat să discute cu Chişinăul în privinţa situaţiei râului Nistru, nu a renunţat la ideea de a construi şase hidrocentrale pe fluviu, fapt care ar conduce la o catastrofă ecologică pentru Republica Moldova. Declaraţia a fost făcută de către ministrul moldovean al mediului, Valeriu Munteanu, în cadrul emisiunii „Moldova în direct" de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite IPN.

„Dacă e să mă exprim diplomatic, am făcut un mare pas înainte. Dacă până nu demult exista doar un monolog din partea Chişinăului în privinţa fluviului Nistru, după vizita premierul Pavel Filip la Kiev, a fost pus începutul unui dialog bilateral. Am văzut din partea premierului ucrainean o deschidere privind tratativele în privinţa fluviului Nistru", a spus Munteanu.

Ministrul mediului a mai declarat că nu este exclus ca să se ajungă la un litigiu in arbitrajul internaţional, însă aceasta ar dura prea mult timp şi ar fi convenabil doar ucrainenilor: „Eu militez pentru dialog. Vom insista a supra semnării unui document, care să fie monitorizat de către o comisie din partea Uniunii Europene".

Ilia Trombiţki, directorul Asociației Internaționale "Eco-Tiras", a declarat că există puţine şanse ca autorităţile de la Chişinău să ajungă la un consens cu cele de la Kiev în privinţa fluviului Nistru.

"Ucraina nu a ratificat un acord internaţional semnat în 2012 la Roma. Unica şansă eu o văd în presiunea pe care ar exercita-o organizaţiile internaţionale. Noi am scris demersuri în adresa a mai multor organizaţii internaţionale. Deja ştim că BERD nu va susţine proiectul Ucrainei cu hidrocentralele pe Nistru", a declarat Trombiţki.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000