(VIDEO) CCI a RM susține dezvoltarea învățământului profesional tehnic dual. A organizat un eveniment de finalizare

01 Nov. 2022, 15:09
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
01 Nov. 2022, 15:09 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) a organizat pe 31 octombrie evenimentul de finalizare a Proiectului „Consolidarea cooperării în învățământul profesional tehnic dual pentru gestionarea consecințelor pandemiei Covid-19”.

În discursul său, Sergiu HAREA, Președinte CCI a RM a reiterat importanța parteneriatelor create între reprezentanții mediului de afaceri și instituții de învățământ profesional tehnic care implementează învățământ dual și consideră că doar o cooperare eficientă poate contribui la consolidarea învățământului dual și în general a sistemului de învățământ din țară, în asigurarea cu forță de muncă calificată.

„Astăzi finalizăm un proiect lansat la data de 1 decembrie 2021, în cadrul căruia au fost oferite granturi de promovare pentru 22 de parteneriate între agenții economici și instituțiile de învățământ din Republica Moldova, care implementează învățământul profesional tehnic (ÎPT) dual, selectate în bază de concurs. Parteneriatele care au beneficiat de finanțare, au implementat activități eligibile pentru a minimiza efectele pandemiei de COVID-19 asupra ÎPT dual, prin digitalizarea procesului de predare/ învățare atât la instituția ÎPT, cât și la agenții economici. În acest context, au fost achiziționate echipamente specifice domeniului de activitate- echipamente IT, echipamente de laborator, utilaje, strunguri; implementate platforme de e-learning și achiziționate software pentru învățare în regim online. Astfel, aduc sincere mulțumiri partenerilor noștri pentru acest proiect atât de benefic și actual, le sunt recunoscător beneficiarilor care au avut încredere în CCI a RM și au realizat obiectivele propuse de proiect, gestionând eficient consecințele pandemiei Covid-19. Promovarea intereselor mediului de afaceri din Republica Moldova și formarea resurselor umane pentru sectorul economic, promovând și implementând sisteme eficiente de pregătire și perfecționare a cadrelor, este o atribuție statutară a Camerei de Comerț și Industrie. Depunem efort și în continuare pentru a identifica măsuri de suport a acestora”, a menționat Sergiu HAREA.

Galina RUSU, Secretar de Stat, Ministrul Educației și Cercetării: „Astăzi marcăm un mare succes, succesul de consolidare a parteneriatelor în învățământul dual. Parteneriatul între agenții economici și instituțiile de învățământ profesional tehnic, este o verigă de mare importanță în atingerea obiectivelor propuse de către Ministrul Educației și Cercetării în asigurarea unui proces educațional de calitate. Învățământul profesional tehnic este un segment important pentru Republica Moldova, iar formarea specialiștilor, în strictă corespundere cu necesitățile pieței și sectoarelor economice, este o prioritate, și doar împreună, în parteneriat, printr-un dialog constructiv dintre elaboratorii de politici educaționale, IIPT, comitetele sectoriale, CCI a RM, cu suportul partenerilor de dezvoltare, putem să atingem acest obiectiv, de aliniere a educației, la necesitățile pe care le avem în țara noastră.”

Oana VODIȚA, manager Proiect „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde”, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei: În momentul în care Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a oferit fonduri suplimentare pentru gestionarea situației de criză provocată de pandemia Covid-19, am decis împreună cu Camera de Comerț și Industrie, că cea mai bună și competentă modalitate de a aloca aceste fonduri stă în cooperările duale. Agenții economici împreună cu instituțiile de învățământ sunt cei în măsură să decidă cum pot împreună să contribuie la reluarea procesului de educație. Mai mult decât atât, procesul întreg de aplicare la aceste granturi, de decizii comune, de planificare, a fost un proces de învățare extraordinar pentru noi, pentru Ministerul Educației și Cercetării, dar și pentru cooperările duale și au contribuit la maturizarea sistemului de învățământ dual și la găsirea de soluții pentru a gestiona ulterioare crize”.

 

Alexandru CIOBANU, Directorul Şcolii Profesionale nr. 7, municipiul Chișinău: „Școala Profesională nr.7 cu suportul GIZ și CCI a RM a implementat cu succes acest proiect, în cadrul căruia sălile de instruire ale instituției, cât și ale agenților economici, parteneri la organizarea învățământului dual, au fost dotate cu utilaje moderne și echipamente TIC care sunt orientate spre dezvoltarea competențelor ecologice cât și profesionale ale viitorilor muncitori calificați. La fel spre realizarea acestui obiectiv maiștrii instructori au participat la mai multe cursuri. Toate aceste activități au un impact semnificativ în asigurarea unui parteneriat viabil între agenții economici și Școala Profesională nr.7, care la rândul său asigură calitatea procesului instructiv-educativ și contribuie la dezvoltarea conceptului de economie verde, care vor reduce în mod semnificativ riscurile mediului și problemele ecologice”.

Maria PASCOVA, Administrator S.R.L. Natural Product: Vreau să mulțumesc tuturor partenerilor din cadrul proiectului pentru asistența acordată, care a făcut posibilă modernizarea laboratorului la întreprinderea noastră. Astăzi, în cadrul educației duale, pregătim brutari și electricieni. Noile echipamente de laborator vor face posibilă determinarea calității materiilor prime și a calității produselor finite. Brutarii vor învăța cum să ia probe în mod corespunzător, astfel încât să își pregătească produsele și să obțină abilitățile necesare. Instalatorii electrici vor putea dobândi competențe în amenajarea, operarea, întreținerea și diagnosticarea echipamentelor electrice de mare complexitate în laborator, ceea ce va îmbunătăți calitatea și eficiența pregătirii la locul de muncă în această profesie. Așteptăm cu nerăbdare mai multe proiecte!”

Mariana NEGREAN, Director Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo”: În cadrul acestui proiect, CEMF „Raisa Pacalo” a fortificat și diversificat serviciile educaționale oferite. Grație susținerii din partea CCI și GIZ au fost: inițiate studii și dezvoltat pachetul de acte normative la calificarea Asistent medical și meseria Infirmier, prin învățământul dual; a fost elaborat, aprobat și implementat curriculumul pentru formarea competențelor psihopedagogice la asistenții medicali- instructori, implicați în realizarea învățământului dual; pentru asistenții medicali-instructori s-a realizat cursul Formarea continuă în psihopedagogia de specialitate (medicală) în  învățământul profesional dual; s-a asigurat Centrul Educațional de Simulare în Instruirea Medicală cu table interactive, tehnică didactică și simulatoare. Înalt apreciem aportul și implicarea Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei în dezvoltarea învățământului profesional medical din țară.”

Alexandru POLEVOI, Director financiar, Combinatul de Pâine Bălți SA: „Am procurat utilaj pentru laborator, utilaj de producere și echipament IT, de care aveam foarte mare nevoie. Suntem recunoscători CCI a RM, GIZ Moldova pentru că am primit posibilitatea să participăm la acest proiect și sperăm să mai beneficiem de astfel de proiecte.”

Activitatea este desfășurată cu suportul proiectului „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) cu suportul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Realitatea Live

10 Dec. 2024, 15:13
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
10 Dec. 2024, 15:13 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Industria globală a aviației este proiectată să obțină un profit net de 36,6 miliarde de dolari în 2025, depășind ușor estimările pentru anul 2024, a anunțat Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA). Această performanță va fi impulsionată de scăderea prețurilor la combustibil și de o gestionare eficientă a costurilor, Rtă datele IATA.

Numărul pasagerilor este estimat să crească cu 6,7%, ajungând la 5,2 miliarde în 2025, iar veniturile totale ale industriei ar putea depăși, pentru prima dată, pragul de 1 trilion de dolari, până la 1,007 trilioane de dolari, o creștere de 4,4% față de 2024.

Profitul operațional este estimat la 67,5 miliarde de dolari, iar cheltuielile totale ale industriei ar putea atinge 940 miliarde de dolari în 2025.

În cadrul unei conferințe de presă, Willie Walsh, directorul general al IATA, a remarcat creșterea semnificativă a pieței aviației în India, subliniind importanța conectivității aeriene pentru sprijinirea dezvoltării economice. India și China rămân printre piețele de aviație internă cu cea mai rapidă creștere.

Conform IATA, marja de profit net pentru 2025 este estimată la 3,6%, în creștere ușoară față de 3,3% în 2024. Profitul net per pasager va ajunge la 7 dolari, mai mic decât vârful de 7,9 dolari înregistrat în 2023, dar peste valoarea de 6,4 dolari prognozată pentru 2024.

În regiunea Asia-Pacific, profitabilitatea va înregistra o ușoară îmbunătățire datorită cererii puternice și a creșterii gradului de ocupare a aeronavelor.

La nivel global, tariful mediu al biletelor de avion, inclusiv taxele suplimentare, este prognozat să fie de 380 de dolari, cu 1,8% mai mic decât în 2024.

Prețul mediu al combustibilului pentru avioane este estimat la 87 de dolari pe baril în 2025, în scădere față de 99 de dolari pe baril în 2024. Cheltuielile totale pentru combustibil ale companiilor aeriene vor fi de 248 miliarde de dolari, o scădere de 4,8%, chiar dacă volumul consumului de combustibil va crește cu 6%, până la 107 miliarde de galoane.

Cu toate acestea, IATA avertizează asupra provocărilor legate de lanțurile de aprovizionare, infrastructura deficitară, reglementările stricte și creșterea taxelor. În plus, companiile aeriene vor resimți o presiune financiară suplimentară, pe măsură ce vor epuiza beneficiile fiscale asociate pierderilor din perioada pandemiei.

Această proiecție evidențiază eforturile industriei aeriene de a-și reveni complet după pandemie și de a investi în tehnologii sustenabile pentru un viitor mai verde.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Ajun de Boboteaza, la Catedrală
Ajun de Boboteaza, la Catedrală
Capitala, în febra sărbătorilor
Capitala, în febra sărbătorilor
Repetiții pentru parada din 27 august
Repetiții pentru parada din 27 august
Ploaia din 9 august a făcut ravagii în Capitală
Ploaia din 9 august a făcut ravagii în Capitală
Recolta de porumb a fost compromisă în proporții de 80%
Recolta de porumb a fost compromisă în proporții de 80%
2 august 2022 – Trafic infernal în Capitală
2 august 2022 – Trafic infernal în Capitală