Bani.md

ZdG: Cât achită participanții la Congresul Mondial al Familiei, organizat sub patronajul președintelui Dodon

ZdG: Cât achită participanții la Congresul Mondial al Familiei, organizat sub patronajul președintelui Dodon

Pe lângă înregistrarea de bază pentru participarea la Congresul Mondial al Familiei, organizat sub patronajul președintelui Igor Dodon, la dispoziția participanților au fost puse și pachete suplimentare, care pornesc de la 180 de dolari, scrie ZdG.

Cel mai ieftin pachet de participare, include transferul de la Aeroport și mese pentru cele două zile de Congres. Un alt pachet, care costă 300 de dolari, include adiționat un tur social-cultural în beciurile vinăriei Cricova cu program de excursie. Cel mai scump pachet costă 420 de dolari, iar noutatea acestuia este un tur social-cultural la Orheiul Vechi, inclusiv opțiunile care se regăsesc în celelalte pachete.

ZdG: Cât achită participanții la Congresul Mondial al Familiei, organizat sub patronajul președintelui Dodon

Deschiderea Congresului a avut loc la Palatul Republicii, urmând ca ședințele plenare să fie desfășurate la un hotel din centrul Capitalei. Evenimentul va fi încheiat cu o slujbă ceremonială în Catedrala din Chișinău.

Congresul Mondial al Familiei este organizat în susţinerea a ceea ce preşedintele ales, cât şi organizatorii numesc familie tradiţională. Pe pagina oficială a evenimentului se spune că, „potrivit tradiţiei, cele mai importante scopuri ale căsătoriei sunt naşterea şi educarea copiilor, ajutorul reciproc, completarea reciprocă, fundamentată pe înţelegere, respect şi interzicerea negării viziunilor bisericeşti asupra conceptului de familie”.

Sponsorii evenimentului sunt Fundaţia Galinei Dodon – „Din suflet”, Congresul Mondial al Familiilor (World Congress of Families) şi Organizaţia Internaţională pentru Familie (International Organization for the Family).

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000