Discriminarea culturii! TVA de 20% în contrast cu privilegiile HORECA de 6%

În Republica Moldova, domeniul culturii se confruntă cu discriminarea fiscală față de alte sectoare economice privilegiate, cum este cazul industriei HORECA. Potrivit prevederilor Legii nr. 76/2021, produsele alimentare și băuturile, alături de serviciile conexe care permit consumul imediat, beneficiază de o cotă redusă de TVA de 6% pe perioada stării de urgență sau în condițiile prevăzute de lege, aplicabilă în cadrul activităților HORECA. Această măsură se extinde și asupra serviciilor de cazare, indiferent de categoria de confort.

Astfel, pentru perioada 16 decembrie 2024 – 13 februarie 2025, cota de TVA aplicabilă HORECA va fi de 6%, reducând în mod semnificativ impozitele pentru acest sector, care beneficiază de o cotă standard de 8%. În contrast, domeniul culturii din Republica Moldova este taxat cu o cotă standard de TVA de 20%, ceea ce pune o presiune fiscală considerabilă asupra instituțiilor și organizațiilor din domeniul culturii.

Deși în 2024 a fost creat Fondul Național al Culturii, cu un buget de aproximativ 30 de milioane de lei, destinat susținerii proiectelor culturale, banii sunt insuficienți pentru a compensa dezechilibrul fiscal existent. În 2024, 14 milioane de lei sunt alocate pentru finanțarea a 84 de proiecte culturale propuse de organizațiile necomerciale, o cifră record în ceea ce privește numărul de proiecte și bugetul alocat. Totuși, cotele de TVA nefavorabile și alocările financiare limitate nu sunt suficiente pentru a susține cu adevărat dezvoltarea sectorului cultural din țară.

Această diferență semnificativă între tratamentul fiscal aplicat HORECA și cultura din Republica Moldova ridică întrebări despre prioritățile guvernamentale și necesitatea unui tratament fiscal echitabil pentru toate sectoarele economice, inclusiv pentru cel cultural.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#cultura #TVA #HoReCa

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.