Tranzacție de top în lumea cripto. Cea mai mare platformă de bitcoin, vândută pentru 2,9 miliarde de dolari

08 Mai 2025, 17:37
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
08 Mai 2025, 17:37 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Coinbase Global a anunțat, joi, achiziția Deribit, cea mai mare platformă de tranzacționare de criptomonede bitcoin și ether, pentru aproximativ 2,9 miliarde dolari, potrivit World Street Journal.

Conform sursei citate, tranzacția este compusă din 700 milioane dolari cash și 11 milioane de acțiuni Coinbase, marcând cea mai mare preluare din istoria companiei.

Deribit, cu sediul în Dubai, a înregistrat volume de tranzacționare de 1,2 trilioane dolari în 2024, dublu față de anul precedent.

Coinbase, cu sediul în SUA, are peste 100 de milioane de utilizatori și o capitalizare de piață de peste 50 de miliarde de dolari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Sept. 2026, 21:12
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Sept. 2026, 21:12 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Concursul pentru ocuparea funcției de director general al S.A. „Moldtelecom” s-a încheiat anticipat, după ce ambii candidați admiși în etapa de selecție au decis să se retragă din competiție.

În aceste condiții, procedura de selectare a noului șef al companiei nu mai poate continua în formula actuală, iar concursul a fost oprit înainte de desemnarea unui câștigător.

Agenția Proprietății Publice (APP), care gestionează participația statului în cadrul companiei, urmează să informeze public despre deciziile ulterioare și despre eventuala organizare a unui nou concurs pentru funcția de director general al Moldtelecom.

Deocamdată, APP nu a comunicat motivele care i-au determinat pe cei doi candidați să renunțe la cursa pentru conducerea uneia dintre cele mai importante companii de telecomunicații controlate de stat.

În concurs fuseseră admiși Viorel Motorniuc și Andrei Preașcă.

Viorel Motorniuc ocupa, la momentul înscrierii în concurs, funcția de director general interimar al Moldtelecom. Anterior, acesta a fost consilier al fostului premier Natalia Gavrilița și a deținut funcții de conducere în cadrul companiilor Bemol, Orhei-Vit și Franzeluța.

Cel de-al doilea candidat, Andrei Preașcă, este director comercial al grupului Eragreat. Anterior, acesta a activat timp de peste două decenii la Orange Moldova, unde a ocupat o funcție de director din 2001 până în noiembrie 2024.