Motorina se scumpește, legumele se ieftinesc, iar inflația coboară la 7,9%

11 Aug. 2025, 10:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Aug. 2025, 10:43 // Actual //  Ursu Victor

Rata anuală a inflației în Republica Moldova a coborât în luna iulie 2025 la 7,93%, de la 8,17% în iunie, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Scăderea a fost determinată în principal de reducerea prețurilor la produsele alimentare, în special la legume, care s-au ieftinit cu 4,6% față de luna precedentă.

Indicele lunar al prețurilor de consum a înregistrat o creștere nesemnificativă, de 0,02%, în iulie față de iunie. Comparativ cu decembrie 2024, prețurile au crescut cu 5,1%, iar față de iulie 2024 – cu 7,9%.

Pe categorii, mărfurile nealimentare au înregistrat o creștere cu 0,4%, influențată de scumpirea combustibililor și carburanților (+1,7%), inclusiv motorina (+7,1%).
Servicii – majorare cu 0,2%, în special la alimentare cu apă și canalizare (+0,6%) și transport de pasageri (+0,3%). Produse alimentare au avut o scădere cu 0,6%, determinată de ieftinirea cepei (-35%), cartofilor (-22,6%), legumelor rădăcinoase (-11%), usturoiului (-9%) și verzei (-3,6%). Creșteri au fost înregistrate la ouă (+2,4%), pâine (+1,2%) și carne (+0,5%).

De la începutul anului, prețurile la produsele alimentare au urcat cu 5,6%, cele la mărfuri nealimentare cu 1,5%, iar tarifele la servicii cu 9,6%.

În plan internațional, rata lunară a inflației din iulie (0,02%) se aliniază nivelului înregistrat în Elveția și este sub cel din țări precum Turcia (2,1%) sau Macedonia (1,1%), dar peste cel raportat în Spania (-0,1%) și Portugalia (-0,4%).

BNM susține că rata anuală a inflației va avea o tendință descendentă pe parcursul anului curent, deși peste limita superioară a intervalului de variație a țintei, iar începând cu trimestrul I 2026 va reveni în interval, unde se va menține până la sfârșitul orizontului de prognoză. Inflația medie anuală pentru anii 2025 și 2026 va fi de 7,7 la sută și 3,9 la sută respectiv, fiind ușor revizuită cu 0,2 și -0,1 puncte procentuale față de prognoza anterioară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Sept. 2026, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 11:44 // Actual //  Grîu Tatiana

Pentru sezonul rece 2026–2027, furnizorii de gaze de pe piața cu amănuntul trebuie să asigure în total 140,35 milioane de metri cubi de gaze naturale, echivalentul a 1 481 873,7 MWh. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, 2 septembrie, de Consiliul de Administrație al ANRE, iar întregul volum trebuie constituit până la 1 noiembrie 2026.

Cantitățile repartizate furnizorilor au fost actualizate în funcție de cotele de piață și de schimbările produse după 1 aprilie 2026, când consumatorii mari, cu un consum anual de peste 100 000 de metri cubi, au trecut la achiziționarea gazelor la prețuri negociate, de la furnizori de pe piața concurențială.

În total, 203 consumatori mari, care reprezintă aproximativ 55% din consumul de gaze al țării, au trecut pe piața concurențială. Astfel, ANRE a recalculat cotele furnizorilor, ținând cont de consumul din primul trimestru al anului 2026.

Cea mai mare obligație revine SA „Energocom”, care trebuie să asigure 72,75 milioane de metri cubi de gaze, echivalentul a 768 096,4 MWh.

SRL „Energocom Trading” trebuie să stocheze 54,26 milioane de metri cubi, sau 572 894 MWh.

Pentru „Navitas Energy”, obligația este de 8,60 milioane de metri cubi, pentru „Transautogaz” – 2,41 milioane de metri cubi, iar pentru „ERU Aurora” – 1,28 milioane de metri cubi. Pe lista furnizorilor obligați se mai regăsesc „Energy Engineering Group”, FPC „Lăcătuș”, „Ernocom”, „National Power Corp” și „Gaz Hub Retail”.

Stocurile sunt obligatorii pentru atenuarea eventualelor creșteri bruște ale prețurilor și pentru asigurarea funcționării sigure și stabile a pieței gazelor naturale în perioada rece.