La o zi după discursul Maiei Sandu, PE votează într-o rezoluție deschiderea rapidă a negocierilor de aderare

10 Sept. 2025, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Sept. 2025, 18:00 // Actual //  Ursu Victor

Într-o rezoluție adoptată miercuri, 10 septembrie curent, după discursul privind Starea Uniunii Europene a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și la o zi după ce președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a adresat Parlamentului European, eurodeputații au criticat intensificarea operațiunilor hibride și încercările de ingerință ale Rusiei înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova din 28 septembrie și au cerut țărilor UE să deschid rapid negocierile de aderare cu Chișinăul, scrie Realitatea.

Textul adoptat cu 490 de voturi pentru, 65 împotrivă și 86 abțineri în cadrul unei sesiuni plenare a Parlamentului European la Strasbourg, subliniază că încercările repetate ale Moscovei de a interveni în procesele democratice ale Republicii Moldova vizează în mod clar să destabilizeze această țară și să o întoarcă de la calea democrației, făcând-o să își revoce deciziile suverane, mai cu seamă cele legate de viitoarea aderare la UE.
Eurodeputații salută angajamentul exemplar al Republicii Moldova față de reformele legate de aderarea la UE și progresele constante înregistrate în acest sens, în pofida provocărilor interne și externe semnificative – inclusiv războiul de agresiune total al Rusiei împotriva Ucrainei și amenințările hibride specifice ale Kremlinului. Aceștia își reafirmă sprijinul de neclintit pentru perspectivele Republicii Moldova de aderare la UE și îndeamnă Consiliul să deschidă rapid negocierile de aderare cu clusterul 1 (elemente fundamentale), ca recunoaștere a progreselor substanțiale înregistrate de Republica Moldova pe calea reformelor esențiale.

Deputații subliniază că viitoarele alegeri parlamentare sunt menite să determine consolidarea democratică a Republicii Moldova și progresele înregistrate în direcția aderării la UE si doresc ca UE să sprijine în continuare țara în asigurarea unui vot liber, corect și transparent. Parlamentul îndeamnă autoritățile naționale, societatea civilă și UE să își îmbunătățească comunicarea strategică, pentru a contracara discursurile false promovate de Rusia. În plus, deputații iau act de contribuția importantă a organizațiilor societății civile la combaterea dezinformării și a influenței răuvoitoare exercitate de actorii politici care se opun reformelor și de agenții Rusiei.

Rezoluția afirmă că reforma cuprinzătoare a sistemului de justiție și lupta împotriva corupției sunt esențiale, atât pentru reziliența Republicii Moldova împotriva ingerințelor străine și a amenințărilor hibride, cât și pentru succesul reformelor democratice și al celor legate de aderarea la UE. Textul recunoaște, de asemenea, eforturile susținute ale Republicii Moldova de a construi un sistem judiciar independent, imparțial, responsabil și profesionist.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a pledat miercuri, în plenul Parlamentului European, pentru accelerarea procesului de extindere, subliniind că viitorul Republicii Moldova, al Ucrainei și al țărilor din Balcanii de Vest este în Uniunea Europeană. La o zi după ce președinta Republicii Moldova Maia Sandu a susținut un discurs solemn de la același pupitru al democrației europene în care a pledat pentru integrarea europeană a țării sale și a Ucrainei, Ursula von der Leyen a răspuns în discursul său anual privind Starea Uniunii Europene cu îndemnul: “Haideți să înfăptuim următoarea reunificare a Europei!“.

Maia Sandu, recurs la istoria extinderii UE: Cele mai multe democrații nu erau depline când au aderat. Nu cerem “scurtături”, dar este o “cursă contra-cronometru” de a ancora țara în UE și a o proteja de Rusia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a rostit marți în plenul Parlamentului European de la Strasbourg un discurs cu profunde accente istorice și politice, cerând sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru accelerarea parcursului european al țării sale, despre care a afirmat că este o „cursă contra-cronometru” de a ancora țara în UE și de a feri de amenințarea rusă, dar o cursă pentru care Moldova nu cere „scurtături”.

Discursul președintei Republicii Moldova în casa democrației europene este menit să stimuleze caracterul decisiv al alegerilor de la finalul acestei luni, să contracareze tacticile hibride ale Rusiei și să favorizeze ireversibilitatea parcursului european.

Realitatea Live

27 Oct. 2025, 11:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Oct. 2025, 11:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

După sancțiunile impuse săptămâna trecută de SUA gigantului rus Lukoil, viitorul rafinăriei Petrotel din Ploiești și al rețelei de peste 300 de benzinării din România devine tot mai incert (asigură 50% din necesarul de motorină a Republicii Moldova n.a). Termenul-limită impus de Washington pentru încheierea tranzacțiilor este 21 noiembrie, iar o vânzare rapidă se anunță o misiune complicată pentru companie – și o potențială bătaie de cap pentru Guvernul României.

Deși Lukoil România și Petrotel Lukoil sunt controlate de firma elvețiană Litasco, nu direct de grupul rus, sancțiunile americane se extind asupra tuturor entităților deținute în proporție de peste 50%. În plus, băncile care vor continua să colaboreze cu aceste firme riscă la rândul lor sancțiuni.

Rafinăria Petrotel, a treia ca mărime din România, cu o capacitate de 2,5 milioane de tone pe an, nu mai folosește țiței rusesc din 2022, ci preponderent kazah și azer, conform surselor oficiale. Totuși, sancțiunile americane blochează orice tranzacție cu entități afiliate Lukoil, inclusiv pentru finanțarea operațiunilor locale.

„Lukoil va avea obligația să își vândă rafinăria Petrotel înainte de termenul-limită de luna viitoare. Am fi bucuroși să nu mai avem Lukoil în România”, a declarat secretarul de stat Cristian Bușoi, citat de Politico.

Președintele Nicușor Dan a confirmat că Bucureștiul va acționa „solidar cu Uniunea Europeană” și va susține un eventual pachet european de sancțiuni împotriva Lukoil.

Problema este că rafinăria Petrotel asigură aproape un sfert din capacitatea de rafinare a României și este în prezent în revizie. O oprire prelungită ar crea un gol semnificativ pe piața internă de carburanți.

În plus, afacerea nu este una profitabilă. Petrotel a raportat în 2023 un profit modest, de 63 milioane lei, după pierderi masive de aproape jumătate de miliard în 2022. Lukoil România, care operează stațiile de alimentare, a înregistrat în 2023 o pierdere de 145 milioane lei, primul rezultat negativ din ultimii șase ani.

Posibili cumpărători există, dar toți ridică semne de întrebare: Socar (Azerbaidjan), MOL (Ungaria) sau KazMunayGas (Kazahstan). O eventuală preluare de către SOCAR ar face ca azerii să devină al doilea jucător pe piața carburanților din România, cu peste 400 de stații.

Guvernul României ia în calcul și o variantă de intervenție temporară, după modelul Germaniei, care a preluat controlul rafinăriei Schwedt, fost activ al Rosneft. Totuși, costurile uriașe și constrângerile bugetare fac puțin probabilă o naționalizare a Petrotelului.

„România vrea ca rafinăria și stațiile Lukoil să continue să funcționeze – dar fără Lukoil”, conchid sursele citate de Economica.net.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII