Averea lui Mija, în ritm turbo! A crescut mai repde decât economia: apartamente, dividende și mașini

10 Nov. 2025, 16:16
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2025, 16:16 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Artur Mija și-a început activitatea în instituțiile publice în 2019, când a fost numit consilier în cabinetul premierului. La numire, funcționarul declara venituri puțin peste 147.000 de lei, obținute urmare a activității în Asociații Obștești în anul 2018. În 6 ani, funcționarul a deschis și a închis mai multe conturi bancare, a importat o mașină sportivă și a s-a ales cu o cotă parte într-o companie care se ocupă de vânzarea acoperișurilor, scrie REALITATEA.MD.

Tot în 2019, la eliberare din funcție, Mija a declarat salariu de peste 60.000 de lei de la Cancelaria de Stat, dar și remunerarea de peste 63.000 de lei de la o asociație obștească.

Declarația pentru 2020 a fost depusă după ce Artur Mija a devenit deputat, urmare a alegerilor anticipate din anul 2021. În document au fost trecută remunerarea de peste 105.000 de lei de la o asociație obștească și venituri de peste 83.000 de lei, obținute din traininguri și servicii de consultanță. În document apare și un apartament pe care Mija îl deține în uz, cu suprafața de 40,3 metri pătrați, dar și o mașină Honda Acord, produsă în 2014 și procurată în 2021 cu 250.000 de lei. Politicianul a mai indicat în declarația de venit că a negociat o reducere de 10.000 de lei față de prețul de piață.

Tot în declarația pentru 2020, Mija indică 100% cotă de participare la SRL Flix Construct – companie care comercializează materiale de construcție și la care figurează, conform documentului, drept fondator.

În 2023 Mija a plecat din Parlament și a devenit secretar general al Guvernului. Conform declarației depuse pentru 2022, leafa obținută în Parlament a constituit peste 241.000 de lei. Legislativul i-a mai compensat și alte cheltuieli, valoarea totală a indemnizațiilor fiind de peste 250.000 de lei. ONG-ul „The National Democratic Institute for International Affairs (NDI)” i-a achitat peste 10.000 de lei diurne. La SRL Flix Construct, funcționarul și-a actualizat statutul în „asociat”.

În declarația anuală rectificată pentru 2023 Mija a indicat deja două apartamente în uz – cel de 40,3 metri pătrați declarat anterior și altul de 59 de metri pătrați. De asemenea, el a raportat și 8 conturi bancare în lei moldovenești. Numele beneficiarului efectiv al lor este blurat în document. Pe acestea au fost depozitate peste 200.000 de lei. Mija a primit peste 63.000 de lei leafă de la Parlament, salariu de peste 433.000 de lei de la Cancelaria de Stat și peste 10.000 de lei dobândă. Guvernul i-a mai achitat circa 9000 de lei pentru diurne și cazare, iar Legislativul – mai mult de 49.000 – indemnizații și compensații.

Pentru anul 2024, Mija a declarat leafa de peste 400.000 de lei obținută la Cancelaria de Stat, dobânda de peste 2700 de lei de la o bancă comercială dar și dividende de 120.000 de lei de la Flix Construct. Cota sa parte în companie s-a redus la 50%, iar cele 8 conturi bancare și apartamentul de 40,3 metri pătrați au fost excluse din raport. În schimb, politicianul și-a cumpărat o mașină sportivă de marca Audi. Automobil produs în 2023 a fost importat din SUA cu puțin peste 26.000 de dolari, la prețul de piață de 34.990 de dolari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Iul. 2026, 17:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Iul. 2026, 17:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Locuitorii municipiului Chișinău ar putea plăti mai mult pentru apă și canalizare, după ce Apă-Canal Chișinău a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o solicitare de majorare a tarifelor. Motivul, potrivit operatorului este creșterea cheltuielilor de operare.

Astfel, compania solicită majorarea tarifului pentru alimentarea cu apă potabilă la 15,55 lei/metrul cub, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 11,2%. ANRE propune însă un tarif mai mic – 13,99 lei/m³, ceea ce ar însemna o majorare cu 1 leu față de tariful actual.

Totodată, tariful pentru serviciul de canalizare ar urma să crească la 7,68 lei/metrul cub, respectiv cu aproape 4%, iar ANRE propune 7,40 lei/m³. În prezent, tariful pentru canalizare este de 5,63 lei/m³.

În document, operatorul argumentează că solicitarea este determinată de majorarea costurilor. Cheltuielile totale estimate pentru 2026 se ridică la 965 milioane de lei, comparativ cu aproximativ 923 milioane de lei în calculele ANRE. Cele mai mari creșteri sunt prevăzute la cheltuielile cu personalul, energia electrică, amortizarea mijloacelor fixe și redevențele.

Apă-Canal estimează că în 2026 va furniza peste 47 de milioane de metri cubi de apă potabilă și va evacua aproximativ 44,5 milioane de metri cubi de ape uzate. Totodată, compania prognozează un consum tehnologic și pierderi de apă de 17,25 milioane de metri cubi, echivalentul a 25,9% din volumul total de apă introdus în sistem.

În același proiect, operatorul propune reducerea tarifului pentru producerea și transportarea apei în vederea redistribuirii, de la 6,26 lei/metrul cub la 6,01 lei/metrul cub, precum și diminuarea tarifului pentru apa tehnologică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!