Șeful Premier Energy: Moldovenii plătesc de două ori mai mult pentru electricitate, dar nu câștigă mai mult

07 Iun. 2026, 09:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Iun. 2026, 09:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Directorul general al Premier Energy Moldova, Jose Luis Gomez Pascual, consideră că una dintre principalele provocări ale sectorului energetic din Republica Moldova rămâne reducerea prețurilor la energie pentru consumatorii finali.

Oficialul a remarcat că cetățenii Republicii Moldova au trecut, în ultimii ani, de la prețuri relativ reduse la energie electrică, de aproximativ 60 euro/MWh, la niveluri de 121–127 euro/MWh, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă.

„Moldova și cetățenii săi au trecut de la prețuri foarte mici, în jur de 60 euro/MWh, la 121–127 euro/MWh. Este un salt foarte mare, iar venitul disponibil al familiilor nu a crescut în aceeași măsură”, a declarat Jose Luis Gomez Pascual.

Potrivit acestuia, diferența dintre ritmul de creștere a tarifelor și evoluția veniturilor populației pune presiune asupra bugetelor gospodăriilor, motiv pentru care este necesară identificarea unor soluții care să permită diminuarea costurilor suportate de consumatori.

Reprezentantul Premier Energy și-a exprimat speranța că mecanismele pieței și reformele aflate în desfășurare în sectorul energetic vor contribui la reducerea prețurilor în viitor.

„Sper că piețele și mecanismele existente vor ajuta la reducerea, într-o anumită măsură, a prețurilor pentru consumatorii finali”, a adăugat acesta.

Ultima dată curentul electric s-a ieftinit în data de 2 aprilie. Potrivit deciziei ANRE, tarifele pentru consumatorii casnici au fost reduse cu 3 și 5 bani/kWh, în funcție de furnizor.
Astfel, clienții Premier Energy achită 3,56 lei/kWh, cu 3 bani mai puțin față de tariful anterior. În același timp, consumatorii deserviți de Furnizarea Energiei Electrice Nord plătesc 3,95 lei/kWh, cu 5 bani mai puțin.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 15:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Oct. 2026, 15:23 // Actual //  Grîu Tatiana

Turiștii, inclusiv moldovenii, care rezervă locuințe prin Airbnb nu vor mai putea fi puși să spele vasele, să scoată lenjeria de pe paturi sau să pornească mașina de spălat înainte de plecare. Platforma limitează sarcinile de curățenie pe care gazdele le pot cere oaspeților, printr-o nouă politică aplicabilă rezervărilor făcute începând cu 20 noiembrie 2026. 

Gazdele vor putea solicita în continuare gesturi simple: vasele folosite să fie lăsate în chiuvetă, prosoapele utilizate să fie adunate, iar deșeurile să fie separate în recipientele din interiorul locuinței. În schimb, turiștilor nu ar trebui să li se ceară să spele și să pună vasele la loc, să îndepărteze așternuturile sau să ducă gunoiul în afara proprietății.

Schimbarea vine pe fondul nemulțumirilor călătorilor care, deși achită taxe de curățenie, primesc și liste de treburi casnice de făcut înainte de plecare. Aceste cerințe au fost un motiv repetat de dispută între oaspeți și proprietari.

Noua politică prevede și că toate regulile și solicitările gazdei trebuie afișate în secțiunea dedicată a anunțului, înainte de rezervare. Proprietarii nu vor putea introduce ulterior cerințe noi prin mesaje, instrucțiuni afișate în locuință sau discuții directe cu oaspeții. Contează data efectuării rezervării: politica se aplică celor realizate din 20 noiembrie, nu automat tuturor sejururilor care au loc după această dată.

Airbnb grupează regulile locuinței în șapte categorii: numărul maxim de persoane care pot rămâne peste noapte, orele de liniște, evenimentele, animalele de companie, fumatul, fotografierea și filmarea comercială, precum și încuierea locuinței la plecare.

Sunt prevăzute și excepții justificate de condițiile locale sau de siguranță. De exemplu, în zonele cu urși, gazdele pot cere depozitarea gunoiului în containere rezistente la animale, iar în regiunile afectate de secetă pot solicita limitarea duratei dușurilor, în contextul restricțiilor locale de apă.

Turiștii rămân însă responsabili pentru starea locuinței. Regulile Airbnb prevăd că aceștia nu trebuie să lase în urmă murdărie care necesită curățenie excesivă și pot fi obligați să acopere costurile pentru pagube, obiecte lipsă sau curățenie suplimentară de care sunt responsabili.