Petrolul sare spre 100 de dolari după loviturile SUA-Iran din Ormuz

07 Sept. 2026, 11:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Sept. 2026, 11:42 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Cotațiile petrolului au continuat să crească luni, 7 septembrie, după un nou schimb de atacuri între Statele Unite și Iran asupra unor nave din Strâmtoarea Ormuz și din zonele adiacente. Escaladarea tensiunilor amplifică temerile privind perturbări de durată ale livrărilor de petrol din Orientul Mijlociu, notează REUTERS.

În jurul orei 07:27 GMT, futures-urile pentru petrolul Brent erau în creștere cu 1,20 dolari, sau 1,25%, până la 97,48 dolari pe baril. Petrolul american WTI se aprecia cu 1,14 dolari, tot cu 1,25%, până la 92,62 dolari pe baril.

Scumpirile vin după o săptămână în care Brent a avansat cu aproape 8%, iar WTI cu aproximativ 10%, pe fondul reluării confruntărilor dintre SUA și Iran și al reducerii fluxurilor prin Strâmtoarea Ormuz, rută prin care, înaintea conflictului, tranzita aproximativ o cincime din petrolul mondial.

Comandamentul Central al SUA a anunțat că forțele americane au atacat sâmbătă trei petroliere iraniene, inclusiv una aflată în apropierea insulei Kharg, un centru strategic pentru exporturile de petrol ale Iranului. În replică, Gardienii Revoluției au susținut că au lovit trei petroliere care circulau pe rute considerate neautorizate în Strâmtoarea Ormuz și alte trei nave americane. Unele dintre afirmațiile iraniene privind lovirea navelor militare americane au fost contestate de Washington.

Datele companiei de analiză Kpler arată că, în ultimele zece zile, prin Strâmtoarea Ormuz au trecut în medie doar zece nave comerciale pe zi, cel mai redus nivel din luna mai. O reducere suplimentară a traficului petrolier ar putea provoca un deficit și mai sever de ofertă pe piața mondială.

Tensiunile ar putea crește și mai mult după ce Iranul a anunțat că intenționează să instituie o nouă zonă maritimă cu acces restricționat în Golf și să modifice coridorul internațional de navigație prin Strâmtoarea Ormuz. Teheranul susține că menținerea deschisă a strâmtorii depinde de încetarea acțiunilor americane împotriva Iranului.

În paralel, OPEC+ a decis duminică să mențină neschimbată pentru luna octombrie politica actuală de producție. Cele șapte state participante la acord vor păstra în octombrie nivelurile de producție stabilite pentru septembrie, în timp ce discuțiile privind noile cote pentru 2027 continuă.

Analiștii ANZ consideră că scenariul cel mai probabil este unul al unui conflict prelungit și controlat între SUA și Iran, ceea ce ar putea împiedica revenirea rapidă a livrărilor din Orientul Mijlociu. Potrivit estimărilor citate de Reuters, exporturile ar putea rămâne limitate până la sfârșitul lui 2026, iar revenirea fluxurilor la nivelurile de dinaintea conflictului ar putea să nu aibă loc înainte de primul sau chiar al doilea trimestru din 2027.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Sept. 2026, 16:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Sept. 2026, 16:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Creșterea prețului petrolului și, implicit, a kerosenului începe să pună o presiune tot mai mare asupra industriei aeriene europene, iar efectele ar putea ajunge de la reducerea capacității de transport până la scumpirea biletelor.

Semnalul de alarmă a fost tras inclusiv de directorul general al Ryanair, Michael O’Leary. Acesta declarat că explozia prețurilor la petrol provocată de războiul cu Iranul îi adusese companiei costuri suplimentare de circa 50 de milioane de dolari numai într-o lună. O’Leary a mers până la a avertiza că, dacă petrolul rămâne la niveluri ridicate, „două sau trei companii aeriene europene” ar putea ajunge în faliment în octombrie sau noiembrie. El vorbea de Wizz Air și airBaltic.

Presiunea s-a accentuat între timp. La începutul lunii septembrie, Ryanair și-a redus estimarea cu privire la numărul de pasageri pentru anul financiar 2027, de la 216 milioane la 214 milioane, în condițiile creșterii costurilor cu combustibilul. Compania este însă protejată parțial de contractele de hedging. Este vorba de aproximativ 80% din necesarul de combustibil până în martie 2027 este acoperit la un echivalent de circa 67 de dolari pe baril.

Și Wizz Air avertizează că menținerea petrolului Brent la 90–100 de dolari pe baril sau peste acest nivel ar pune o presiune suplimentară asupra companiilor aeriene europene. Operatorul a explicat pentru publicația maghiară 24.hu că primul efect ar putea fi reducerea capacității, urmată ulterior de ajustarea prețurilor biletelor în funcție de cerere și ofertă.

Wizz Air susține că, pe termen scurt, impactul este amortizat de contractele de hedging și de flota cu un consum mai eficient. Totuși, dacă petrolul rămâne scump o perioadă îndelungată, partea de combustibil neacoperită prin aceste contracte va afecta inevitabil profitabilitatea, iar costurile mai mari ar putea ajunge în cele din urmă în prețul biletelor.

Presiunea este resimțită și de operatorii din Republica Moldova. FLYONE a declarat pentru BANI.MD că majorarea prețului petrolului are „un impact direct și semnificativ” asupra cheltuielilor companiei.

Potrivit operatorului, carburantul reprezintă peste 50% din totalul costurilor operaționale. Astfel, orice fluctuație importantă a prețului petrolului se transmite direct în costul operării fiecărui zbor.

FLYONE susține că a luat deja în calcul această situație atunci când și-a construit programul de zboruri și își concentrează operațiunile pe cursele care demonstrează viabilitate comercială.

„Compania își concentrează operațiunile pe zborurile care demonstrează viabilitate comercială, aceasta fiind o condiție esențială pentru menținerea stabilității și sustenabilității operaționale pe termen lung”, a precizat FLYONE.

Totodată, orice extindere a rețelei urmează să fie analizată în funcție de evoluția prețului combustibilului și de situația de pe piață. Operatorul nu anunță deocamdată suspendarea unor curse, însă lasă deschisă posibilitatea ajustării capacităților și frecvențelor.

În privința biletelor, compania recunoaște că menținerea petrolului Brent la 90–100 de dolari pe baril va pune presiune pe tarife.

„Prețurile biletelor vor reflecta, inevitabil într-o anumită măsură, creșterea costurilor reale de operare”, afirmă FLYONE.

Pentru a limita impactul asupra pasagerilor, operatorul spune că ajustează flexibil capacitățile și frecvențele în funcție de cerere și încearcă să reducă consumul printr-o planificare mai eficientă a operațiunilor.

Redacția BANI.MD a solicitat o opinie și operatorului HISky, pentru a explica dacă majorarea costului kerosenului va avea vreun impact asupra costului biletelor. Compania a spus că va reveni cu un răspuns.