Planeta îngropată în datorii la FMI! Argentina datorează 57 de miliarde de dolari. Cât are de plătit Moldova

19 Oct. 2026, 15:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
19 Oct. 2026, 15:09 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Argentina, Ucraina și Pakistan se află în fruntea clasamentului mondial al celor mai mari datornici ai Fondului Monetar Internațional (FMI), cu obligații financiare de zeci de miliarde de dolari. Argentina domină categoric topul, cu o datorie de 56,8 miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mare decât cea a Ucrainei. Republica Moldova nu figurează printre cei mai mari debitori, însă datele oficiale ale FMI arată că țara noastră avea la sfârșitul lunii septembrie 2026 împrumuturi restante de aproximativ 938 de milioane de dolari.

Potrivit unui clasament realizat pe baza datelor oficiale ale FMI de la începutul lunii octombrie 2026, Argentina ocupă prima poziție, cu o datorie de 56,8 miliarde de dolari, echivalentul a 8,2% din Produsul Intern Brut estimat pentru anul curent.

Pe locul al doilea se situează Ucraina, cu 14,4 miliarde de dolari cu o pondere de 6,4% din PIB. Împrumuturile contractate de Kiev sunt legate în mare parte de necesitățile de finanțare generate de războiul declanșat de Rusia, care a afectat grav infrastructura, economia și finanțele publice ale țării.

Pakistanul ocupă poziția a treia, cu 10,8 miliarde de dolari, urmat de Egipt, cu 10,6 miliarde de dolari, și Ecuador, cu 9,4 miliarde de dolari. În cazul Ecuadorului, datoria față de FMI reprezintă 6,8% din PIB, una dintre cele mai ridicate ponderi din clasament.

Topul primelor zece țări este completat de Coasta de Fildeș, cu 5,6 miliarde de dolari, Ghana – 4 miliarde, Bangladesh – 3,9 miliarde, Kenya – 3,8 miliarde și Republica Democrată Congo – 3,3 miliarde de dolari.

Situația Argentinei este rezultatul unor crize financiare repetate, marcate de inflație ridicată, deprecierea monedei naționale și dificultăți de acces la piețele internaționale de capital. În 2018, țara a negociat cu FMI un acord de finanțare de 57 de miliarde de dolari, urmat de alte programe de sprijin. Cel mai recent acord, aprobat în aprilie 2025, a prevăzut finanțări de 20 de miliarde de dolari, dintre care 12 miliarde au fost puse imediat la dispoziția autorităților argentiniene.

În cazul Ucrainei, FMI a aprobat în februarie 2026 un nou program de 8,1 miliarde de dolari, ca parte a unui pachet mai amplu de sprijin internațional destinat menținerii stabilității financiare și susținerii reconstrucției economice.

Deși Republica Moldova nu apare printre cei mai mari datornici ai FMI, țara noastră continuă să aibă obligații financiare față de instituția internațională.

Potrivit datelor oficiale ale Fondului Monetar Internațional, la 30 septembrie 2026, soldul creditelor acordate Republicii Moldova constituia 691,13 milioane de drepturi speciale de tragere (DST), unitatea de cont utilizată de FMI. La un curs de referință de aproximativ 1,3565 dolari pentru un DST, aceasta înseamnă circa 938 de milioane de dolari.

Din această sumă, aproximativ 395,4 milioane DST reprezintă obligații aferente mecanismului extins de finanțare (EFF), 241,8 milioane DST provin din finanțări concesionale, iar alte 53,9 milioane DST sunt aferente mecanismului pentru reziliență și sustenabilitate.

Datele mai arată că soldul datoriei Republicii Moldova față de FMI s-a redus ușor față de sfârșitul anului 2025, când constituia 716,62 milioane DST. Diferența este de aproximativ 25,5 milioane DST, echivalentul unei diminuări de 3,6%.

19 Oct. 2026, 14:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Oct. 2026, 14:50 // Actual //  Grîu Tatiana

Tarifele pentru apă și canalizare la Căușeni și Briceni ar putea crește. Potrivit solicitărilor depuse la ANRE, la Căușeni cele două servicii s-ar scumpi împreună cu aproximativ 2,2%, iar la Briceni sunt propuse majorări mult mai mari pentru consumatorii casnici, în timp ce tarifele pentru consumatorii noncasnici ar rămâne neschimbate.

La Căușeni, tariful pentru apa potabilă ar crește de la 27,24 lei la 28,37 lei pentru un metru cub. Diferența este de 1,13 lei, echivalentul unei majorări de aproximativ 4,1%. Pentru canalizare și epurarea apelor uzate, tariful propus este de 28,07 lei pentru un metru cub, cu 10 bani sau circa 0,4% peste cel actual.

„Apă-Canal Căușeni” a cerut tarife mai mari: 28,48 lei pentru apă și 36,37 lei pentru canalizare. În urma examinării solicitării, ANRE a redus cheltuielile acceptate pentru calcularea tarifelor de la aproximativ 18,1 milioane la 14,43 milioane de lei. Diferențele vizează în special amortizarea bunurilor, energia electrică și cheltuielile de personal. În calcul sunt incluse și devieri tarifare de circa 2,02 milioane de lei din perioadele precedente, care urmează să fie recuperate prin tarif.

La Briceni, proiectul prevede tarife diferențiate pentru populație și consumatorii noncasnici. Pentru consumatorii casnici, alimentarea cu apă ar urma să coste 22,42 lei pentru un metru cub, față de 15,50 lei în prezent. Majorarea ar fi de 6,92 lei, adică aproximativ 44,6%. Canalizarea și epurarea apelor uzate s-ar scumpi pentru populație de la 21 de lei la 32,66 lei pentru un metru cub. Diferența este de 11,66 lei, echivalentul unei creșteri de circa 55,5%.

Pentru consumatorii noncasnici din Briceni, proiectul păstrează tarifele actuale: 50,34 lei pentru un metru cub de apă tehnologică și 46,94 lei pentru canalizare și epurarea apelor uzate.