Ce trebuie să știi dacă îți dai apartamentul în chirie pe Booking sau Airbnb? Mesaj de la FISC

30 Mai 2022, 11:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Mai 2022, 11:30 // Actual //  MD Bani

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) reamintește persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie şi/sau în folosinţă proprietate imobiliară altor persoane fizice, prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, despre necesitatea onorării obligațiunilor fiscale aferent veniturilor obținute. Termenul limită de depunere a Declarației este data de 25 iunie curent.

Astfel, potrivit prevederilor Codului fiscal, persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și transmit în posesie şi/sau în folosinţă proprietate imobiliară altor persoane fizice, inclusiv prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, sunt obligate să depună la Serviciul Fiscal de Stat Declaraţie-Cerere în termen de 7 zile de la transmiterea proprietății imobiliare.

Dacă transmiterea în posesie şi/sau în folosinţă a proprietății imobiliare (prin platformele Booking, Airbnb și altele), are loc fară încheierea unui contract în formă scrisă între părți, în Declaraţia-Cerere contribuabilul urmează să bifeze poziţia – „nu este întocmit contract în scris de transmitere în posesie şi/sau în folosinţă”.

Totodată, în cazul în care contribuabilul deține semnătura electronică/mobilă acesta are posibilitatea de înregistrare a Declarației-Cerere prin intermediul serviciilor electronice, și anume, SIA „e-Cerere” modulul „Cererea de înregistrare a contractelor de dare în locațiune a bunurilor imobiliare de către persoanele fizice”, fără deplasarea la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat.

Achitarea impozitului pe venit în mărime de 7% din venitul obținut de la transmiterea în posesie şi/sau în folosinţă a proprietății imobiliare, urmează să fie efectuată până la data de 25 a lunii în curs. Achitarea poate fi efectuată prin intermediul Serviciului guvernamental de plăți electronice Mpay, alegând serviciul „Impozitul pe venit pentru predarea în posesie și/sau folosință a imobilului”.

01 Mai 2026, 14:18
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2026, 14:18 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova anunță o nouă rundă de subscriere pentru valorile mobiliare de stat (VMS), care se va desfășura în perioada 4–17 mai 2026.

Investitorii vor putea achiziționa obligațiuni de stat cu maturități cuprinse între 1 și 4 ani, cu dobânzi fixe atractive. Astfel, pentru titlurile cu scadența de un an, rata dobânzii este de 6,95%, pentru cele pe doi ani — 7,05%, pentru trei ani — 7,15%, iar pentru patru ani dobânda ajunge la 7,35% anual.

Autoritățile precizează că dobânzile sunt fixe pe toată perioada de deținere, iar valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei, ceea ce face investiția accesibilă pentru un spectru larg de participanți.

La licitația precedentă din perioada 13–22 aprilie, prin platforma eVMS.md, 884 de persoane au subscris în total 131 563 700 de lei, în condițiile în care oferta lansată de Ministerul Finanțelor a fost de 85 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!